Last Updated on decembrie 30, 2018
Vadra, iugărul, lanţul, cîbla, cotul, poşta şi ferdeaua sînt unităţi de măsură care au funcţionat în Braşovul medieval.
Astăzi, dacă vrem să măsurăm o distanţă sau masa unui corp, avem la dispoziţie instrumente digitale şi formule de calcul sofisticate, iar rezultatele sînt de mare precizie. Nu mai e nevoie nici măcar să intrăm în contact cu obiectul de măsurat, sateliţii ne ajută să aflăm ce greutate are o planetă sau cu cîţi milimetri s-a deplasat un continent. Unităţile de măsură sînt atît de precise încît nu e loc de aproximare. Avem laboratoare de metrologie, unde ne calibrăm instrumentele de măsurare. Iar dacă avem îndoieli că măsurarea n-ar fi corectă, avem la dispoziţie organisme care îi sancţionează pe cei care ne-au înşelat la cîntar, la metru, la apometru, la orice dispozitiv care ar trebui să ne ofere o măsurătoare exactă.
Dar n-a fost întotdeauna aşa de simplu. Pînă acum 150 de ani, oamenii măsurau după etaloane diferite, care nu se potriveau de la o regiune la alta şi, de aici, o serie de încurcături şi neînţelegeri. În schimb, existau regulamente şi legi drastice care-i pedepseau pe negustorii necinstiţi. Fiindcă pe 20 mai se serbează Ziua Mondială a Metrologiei.
Teutonii au primit 30 de pluguri în Ţara Bârsei
Vreme de peste 2.000 de ani, pînă la introducerea sistemului metric în 1866, în spaţiul românesc s-au folosit numeroase unităţi de măsură, autohtone sau adaptate după cele de largă circulaţie. În Braşov, oraş în care negoţul era activitate principală, instrumentele de măsurat şi unităţile de măsură erau, în principal, importate din Vestul Europei, spre deosebire de cele din Ţara Românească şi Moldova, unde se foloseau unele autohtone.
Diferenţele erau semnificative. Prima unitate de măsură legată de Braşov e consemnată în 1225, în documentul prin care regele Andrei al II-lea a dăruit cavalerilor teutoni 30 de pluguri de teren în actuala Ţară a Bârsei. Plugul era o unitate de măsură pentru suprafeţe mari. Nu se ştie exact cam cîţi metri înseamnă, dar e cert că un plug, adică atîta pămînt cît poate ara o pereche de boi într-o zi, se vindea la 1230 cu 6 mărci şi jumătate, ceea ce era o avere.
În 1514, s-a statornicit mărimea plugului la 150 de iugăre, adică 107,490 hectare. Iugărul era o măsură de origine romană, dar în Transilvania se numea holdă, deoarece terenul era păzit de un holdes (paznic).
La 1877, George Bariţiu explica paritatea dintre iugăr şi unităţile de măsură din celelalte provincii: „Ceea ce se zice în Muntenia pogon, în limba poporului Transilvaniei se numeşte holdă, pe alocurea falce, în termen oficial iugeru sau jugu“.
Măsurători cu palma şi cotul
Pentru lungime, în Braşovul anului 1755, s-a folosit pasul, ca unitate de măsură chiar şi pentru înălţimea clădirilor. Stînjenul regal era reglementat la 1514 la 2,88 metri. În documente, se spune că, în 1726, podul de la Făgăraş era lung de 59 de stînjeni regali.
La 1875, se folosea stînjenul austriac (1,89 m). Măsurile de un stînjen se confecţionau din lemn sau fier şi erau divizate în opt părţi numite degete. Pentru evitarea confuziilor, pe documentele de hotărnicie se desena conturul palmei folosite la confecţionarea stînjenului.
Palma, o altă unitate de măsură pentru lungimi mici, însemna distanţa între vîrfurile degetelor mare şi mic, cînd palma e deschisă la maximum. Palma a fost mai puţin folosită la Braşov, aceasta deoarece stînjenul avea submultiplii lui: ţolul (0,03m) şi piciorul sau urma (0,316m). Bariţiu aprecia înălţimea Muntelui Ineu la 7.159 de urme.
Se mai folosea şi degetul. La 1783, se indica semănarea grîului la o adîncime de cel mult trei degete. Şchioapa, adică distanţa între degetele mare şi arătător, măsura cam 20 de centimetri.
Latul de palmă însemna cît are palma cînd cele patru degete sînt lipite, iar pumnul, ca unitate de măsură, era de 10,536 cm. Cel mai utilizat, însă, era cotul (aproximativ o jumătate de metru), ca unitate de măsură pentru postavuri, pomenit în scrieri încă din secolul XIII.
La Braşov, vama pentru pînzeturi şi stofe se calcula după numărul de coţi. Cotul (ulna, cubitus sau sing) era etalonat după cel de la Buda, în 1405. La 1793, comunitatea centumvirală din Braşov solicita schimbarea statutelor breslei ţesătorilor de lînă, deoarece cotul cu care se măsura la acea dată era mai mare cu un ţol decît cel din 1693 şi 1708, 50 de coţi vechi fiind egali cu 48 de coţi noi, diferenţa fiind de 3 centimetri. O vreme au fost folosite două feluri de coţi. La 1764, 50 de coţi de Transilvania erau egali cu 40 de coţi de Viena. Ştiri sigure despre mărimea cotului apar pentru prima oară într-un privilegiul comercial acordat negustorilor braşoveni: 0,623 m.
Şapte poşte de la Braşov la Sibiu
Distanţele mari aveau şi ele unităţi de măsură specifice, altele decît cele pentru lungimi mici. Paradoxal, distanţele se măsurau cu unităţi de timp, cum era ceasul de mers (4.000 de stînjeni, adică 4,5 km).
Concomitent, s-a folosit şi mila (1.000 de paşi sau 1.472,5 m). Aceasta era specifică numai Transilvaniei, în celelalte provincii nu se auzise de „miluri de pămînt“.
Poşta era distanţa la care se schimbau caii poştalionului, adică între 15 şi 20 km. Între Sibiu şi Cluj erau 10 poşte, de la Braşov la Sibiu, 7.
Pentru greutate, în Moldova şi Ţara Românească se foloseau ca unităţi de măsură sacul, carul, povara, în timp ce la Braşov se ştia la 1778 de tonă (125 ocale). Pentru povara unui cal, la Braşov, se plătea a zecea parte din taxa percepută pentru un vas de vin. Greutăţile cu care se echilibrau cîntarele, denumite maje, au fost de mai multe feluri de cîntare (maje): turceşti, de Viena, de Transilvania şi de Buda.
La 1793, un comerciant a cerut marelui negustor Mihai Ţumbru să-i cîntărească ceara cu „maja cetăţii Braşov“, extrem de uzuală la acea vreme.
Ca instrument de măsurat, cîntarul (cumpăna) era prezent în toate prăvăliile negustorilor. Conducerea oraşelor avea drept de control asupra cîntarelor şi greutăţilor de măsurat. Aveau pe inventar instrumente etalon de măsurat. Cîntărirea la cîntarul oficial se plătea, taxele aducînd venituri importante conducerii.
Un negustor a cîntărit în 1452 un chintal de piper, marfă scumpă, deoarece costa cît salariul pe un an al rectorului şcolii din Braşov. Principala unitate de măsurat greutăţi era libra sau fontul. Era folosită pentru cîntărirea slăninei, metalelor, cerii, peşte, carne, brînză, caş, fibre textile, vopseluri. Fontul era a suta parte a unei maje. Doi fonţi făceau cît o oca din Ţara Românească. O libră avea 32 de loţi. La 1875, lotul de Viena avea 17,5 grame. La 1786, o săsoaică a cîntărit pentru sine la cîntarul oraşului Braşov 132 de funţi de bumbac.
Reguli care protejau consumatorul braşovean în 1713
• În 1713, Judele Tîrgului din Braşov comunica negustorilor o serie de reguli şi pedepse în cazul în care îşi înşelau cumpărătorii:
„Să nu faceţi nedreptate la măsurarea cu cotul, cu povara şi cu măsura, să aveţi cumpene drepte, greutăţi drepte şi măsuri drepte“
„Pe cine va scutura la măsurare să se îndese, pe acela mînia lui Dumnezeu îl va scutura.“
„Greutatea falsă şi cîntărirea falsă aduc pedepsele şi urgiile lui Dumnezeu“
„Cu cotul prea lung sau prea scurt furi pe aproapele său.“
„Inul şi cînepa sînt ştreanguri pentru sufletul celui care înşeală. Dacă nu măsori cinstit, să-ţi fie ştreangul de suflet.“
„Cu măsura cu care măsuraţi voi, măsoară Dumnezeu. Să nu uitaţi asta.“
În Protocolul judelui tîrgului din Braşov, e precizată şi atenţionarea: „Vă vede Dumnezeu şi scrie în registrul său“.
sursa: Monitorul Expres
