Last Updated on septembrie 15, 2025
Oktoberfest Brașov 2025 se anunță un adevărat spectacol, cu nume mari din muzică ce vor cânta în primele patru zile ale festivalului. Au fost anunțați primii artiști care vor concerta în primele 4 zile de Festival.
Oktoberfest Brașov 2025 se pregătește să aducă cea mai spectaculoasă ediție de până acum, scrie mytex.ro. Organizatorii au anunțat primii patru artiști care vor urca pe scenă în primele zile ale festivalului:
• 18 septembrie – Zdop și Zdup: energia moldovenească autentică, cu ritmuri nebune și voie bună.
• 19 septembrie – Cargo: o adevărată legendă rock românească, cu piese care au făcut istorie.
• 20 septembrie – Bere Gratis: trupa care a cucerit generații întregi și care promite un show de cântat împreună.
• 21 septembrie – Proconsul: romantism, hituri nemuritoare și emoție pe scenă.
Locația evenimentului rămâne aceeași ca anul trecut: strada Turnului nr. 5, în spatele Gării Brașov, pe un teren închiriat de la proprietari privați.
Pe lângă bere, festivalul va oferi o gamă largă de activități. Organizatorii anunță: „atmosfera autentică bavareză va fi completată de specialități culinare bavareze și românești, concerte live cu trupe consacrate și artiști populari bavarezi, parade spectaculoase și demonstrații de dans, concursuri interactive și jocuri pentru toate vârstele și costume tradiționale, voie bună și multe surprize”.
Oktoberfest München atrage anual peste 6 milioane de vizitatori. Din 2024, Brașovul se alătură acestei tradiții globale, fiind singurul oraș din România care găzduiește oficial festivalul.
Organizatorii subliniază semnificația evenimentului: „Este o onoare pentru Brașov și pentru România să găzduiască acest festival, care nu înseamnă doar bere și distracție, ci și prietenie, tradiție și unitate”.
Denumirea „Oktoberfest” este marcă protejată a orașului München, ceea ce garantează autenticitatea și calitatea festivalului, potrivit Libertatea.