(Video) Momentul în care avionul intră în picaj și explodează la contactul cu solul dintr-o fabrică. Explicaţia piloţilor, Ipoteze după accidentul aviatic

Last Updated on august 11, 2025 (Video) Momentul în care avionul intră în picaj și explodează la contactul cu solul dintr-o fabrică. Explicaţia piloţilor, Ipoteze după accidentul aviatic 1

Tragedia aviatică, surprinsă pe imagini video, arată cum avionul intră în picaj înainte să explodeze la sol. Deși evenimentul s-a produs la sute de kilometri distanță, mulți brașoveni, pasionați de aviație, urmăresc cu interes ancheta.

Anchetatorii iau în calcul existenţa unei fisuri în aeronavă. Piloţii cu experienţă cred că şi curenţii din zonă ar fi putut juca un rol decisiv. Specialiştii Autorităţii pentru Siguranţa Aviaţiei Civile au făcut azi măsurători şi au adunat probe. Tot azi au apărut imagini cu momentul în care aparatul de zbor loveşte pământul, scrie Observator.

O cameră de supraveghere din fosta fabrică de vagoane din Arad a surprins momentul impactului. La ora 11 şi 31 de minute, aparatul de zbor se vede cum vine cu viteză în picaj, se izbeşte de sol şi imediat ia foc. Se pot vedea flăcări uriaşe şi se ridică o coloană de fum. Agenţii de pază alertează pompierii întreprinderii şi sună la 112.

Specialiştii care au periat zona din jurul fabricii de vagoane au fost uimiţi când au găsit obiecte personale ale victimelor şi un buletin, la peste 300 de metri distanţă de locul prăbuşirii. I-a dus la concluzia că acestea au fost pierdute în timpul zborului, posibil printr-o gaură în fuselaj, provocată de lovirea unui obiect sau a unei păsări. Şi geamul carlingii ar fi putut să se deschidă accidental.

„Condiţiile meteo din ziua respectivă erau cu o temperatură destul de ridicată şi trebuie să ţinem cont că avioanele astea zboară, cumva, la limită. Adică doi piloţi, doi oameni în carlingă, aduceau avionul la limita maximă de decolare”, a declarat telefonic Cezar Osiceanu, pilot.

„Zona asta tot timpul a fost cunoscută ca termică de serviciu. A încercat probabil cu motorul redus dacă reuşesc să urce. Avionul a intrat în vrie şi probabil că nu a avut înălţime suficientă şi nu a putut să-l scoată”, a explicat Zsolt Tamas, fost pilot.

Vlad Zgărdău avea peste 20 de ani la manșă și a zburat la mai multe companii. Tânărul de 18 ani, care a murit alături de el și îl chema tot Vlad, visa și el să fie aviator.

Vlad postase în urmă cu mai puțin de o lună un mesaj de condoleanțe pentru prietenul său Sorin Bochiș, care a murit în accidentul aviatic de la Orăștie, din luna iulie. Și acesta fusese pilot, inițial de supersonice, apoi de linie, scrie Stirile pro TV.

„Accepți să mori doar pentru ceea ce te face să trăiești”, un citat din Saint-Exupéry, postat atunci de Vlad Zgărdău, cel descris de prieteni ca un om care nu putea să trăiască fără zbor.

Ofelia Bochiș, soția lui Sorin Bochiș: „Erau niște oameni, în primul rând, veseli, plini de viață, oameni curajoși. În mâinile lor au stat, de-a lungul timpului, sute de mii de vieți. Cu o lună înainte, fusese Sorin la Șiria și au făcut un zbor împreună, Sorin era în avionul albastru și Vlad în Zodiacul cu care a căzut. Nici nu îmi vine să rostesc cuvintele astea.”

Previous Story

Record alarmant la Brașov: 8 urși, surprinși în același lan de porumb. În iulie 2025, mai multe alerte la Braşov decât în tot anul 2022