Brașov. Tânăr fugărit de urs, salvat de jandarmi. Tânăr fără frică sau fără minte? Fără spray, fără fluier într-o zonă frecventată des de urși

Last Updated on iulie 26, 2025 Brașov. Tânăr fugărit de urs, salvat de jandarmi. Tânăr fără frică sau fără minte? Fără spray, fără fluier într-o zonă frecventată des de urși 1

Un tânăr singur pe traseul turiștilor spre Vârful Postăvaru din Brașov a fost surprins de un urs care a început să-l alerge. Speriat, bărbatul a strigat și a alertat jandarmii, iar animalul s-a retras.

„Un apel primit prin 112 astăzi în dispeceratul nostru a alertat echipajul de jandarmi montani aflat în serviciu în Staţiunea Poiana Braşov. Un tânăr le-a spus jandarmilor că a plecat singur în drumeţie din Şaua Tâmpei cu intenţia de a ajunge pe Vârful Postăvaru.

Doar că pe la jumătatea traseului s-a întâlnit cu ursul, moment în care animalul a început să-l alerge, fără însă a-l răni, deoarece, speriat probabil de strigătele acestuia, s-a retras în pădure”, a transmis, vineri, Jandarmeria. Braşov, conform Digi 24.

Încă de la inițierea apelului până la momentul în care jandarmii au ajuns la el, tânărul a fost permanent în contact cu jandarmii, de altfel coordonatele și informațiile furnizate au scurtat considerabil timpul intervenției.

La momentul la care a fost găsit, tânărul era foarte speriat, dar nu avea probleme de sănătate, nefiind necesară prezența echipajelor medicale.

„Deși nu era echipat corespunzător pentru munte, tânărul a plecat singur fără a avea vreun dispozitiv pentru a face zgomot în pădure sau vreun spray cu care să se poată apăra de animale sălbatice, zona aleasă este cunoscută ca fiind frecventată des de urși, sunt doar câteva greșelile care puteau să aibă urmări foarte grave.

Această întâmplare, care din fericire s-a terminat cu bine, ne demonstrează că recomandările pe care le transmitem constant nu sunt luate în seamă”, transmite Jandarmeria Brașov, potrivit stiripesurse.ro.

Previous Story

(Video) Femeie găsită decedată într-un bloc din Brașov

Next Story

Crimă pe stradă, comisă de un copil: un bărbat a fost ucis cu zeci de lovituri de cuțit