(Video) Elena Udrea, momentul revederii cu fiica sa, Eva. Trei ani departe, o clipă care vindecă: fiica Elenei Udrea i-a redat sensul libertății

Last Updated on iulie 25, 2025 (Video) Elena Udrea, momentul revederii cu fiica sa, Eva. Trei ani departe, o clipă care vindecă: fiica Elenei Udrea i-a redat sensul libertății 1

Elena Udrea a publicat un videoclip emoționant cu momentul în care și-a reîntâlnit fiica, Eva, după mai bine de trei ani petrecuți în închisoare. Fosta politiciană a fost eliberată recent, iar imaginile revederii au fost distribuite pe rețelele sociale, stârnind reacții puternice.

„După trei ani și patru luni departe una, acest moment al regăsirii acasă, pe care ni l-am imaginat în fiecare zi, a părut incredibil. Dar acum, Dumnezeu ne-a adus din nou împreună și îți promit Eva că nimic nu ne va mai despărți! Vă mulțumesc tuturor celor care ne-ați fost alături, tuturor celor care v-ați rugat pentru noi în toți acești ani grei!”, a scris Elena Udrea pe Facebook, conform RTV.

Elena Udrea a fost eliberată joi, 17 iulie, din Penitenciarul Târgșor, unde își ispășea pedeapsa de 6 ani de închisoare cu executare. Liberarea condiționată vine în condițiile în care aceasta deja a executat trei ani și a dovedit un comportament exemplar, pe lângă munca pe care a prestat-o. Fosta ministră se afla în Penitenciarul Târgșor din iunie 2022, după extrădarea din Bulgaria.

„M-ați întrebat cum este. Este minunat, îi mulțumesc lui Dumnezeu că această încercare s-a terminat, a fost mult, e greu și o lună în penitenciar, cu atât mai mult trei ani și patru luni consecutiv. Am considerat-o o încercare de la Dumnezeu, peste care am trecut cu puterea lui.

Îi mulțumesc fetiței mele că a rezistat, că și-a petrecut aproape patru ani din viața ei, toate sărbătorile, în penitenciar. Îi mulțumesc mamei mele, soțului meu, avocaților mei.

Eu m-am întors în România când puteam să nu mă întorc, cu nădejdea că și eu voi fi rejudecată după ce în 2018 CCR a spus că am fost judecată ilegal de completul de 5. Doar în cazul meu această rejudecare nu a avut loc și am ajuns în penitenciar. Dacă atunci am venit cu nădejde pentru justiție, și acum voi rămâne aici, pentru că vreau să-mi cresc copilul în România, alături de familie.

Gândindu-mă la experiența mea, nu-mi mai trece prin cap să fac politică. Văzând cine face politică, m-ar cam bate gândul, dar asta ca o glumă. Am lăsat-o pe fata mea când îmi venea până la brâu și acum nici nu mai pot să o iau în brațe.

Pușcăria este foarte grea. Dumnezeu îți dă putere să treci prin penitenciar, este mai grea la femei decât la bărbați. Aici, în Târgșor, sunt femei, sunt mame, au greșit, plătesc pentru asta, dar 10% dintre cele de aici sunt în amânări. Într-o cameră de 8 paturi stau 14 femei și sunt 50 de grade.

DNA a spus astăzi că eu în continuare nu recunosc faptele și ca urmare nu aș fi reabilitată. Eu spun ce a spus CCR, că aș fi judecată ilegal, completul de 5 judecători nu au fost aleatoriu numiți. Spun ce spun cei de la Înalta Curte.

Aștept să o văd pe Eva, este o surpriză pentru ea, pentru că de atâtea ori i-am spus că vin. Ultima dată i-am spus că mai sunt doar nouă vizite, dar au fost de atunci 18. Aștept să mă duc acasă, este o surpriză pentru ea și pentru mine.

După cum vedeți, sunt bine, Dumnezeu mi-a dat putere să trec bine peste această intervenție, a fost o minune că nu am găsit pe nimeni la cabinetul medical, pentru că este foarte posibil să fi luat tratament cu un analgezic, dar ar fi însemnat o complicație foarte mare, pentru că am intrat în operație în criză. Am intrat cu pancreatită acută”, declara Elena Udrea la ieșirea din închisoare.

Dosarul „Gala Bute”
Fostul ministru al Turismului a fost condamnată în 2018 la 6 ani de închisoare pentru fapte de corupție în dosarul „Gala Bute”, sentință rămasă definitivă în 2022, după ce a fost extrădată din Bulgaria. A fost acuzată că a primit bani de la oameni de afaceri pentru a facilita plăți din partea Ministerului Turismului, pe care îl conducea.

Ea a fost acuzată că a creat un sistem prin care persoane apropiate ei au încasat sume de bani de la firme pentru a le facilita plăți din partea Ministerului Turismului.

Anchetatorii au susținut că banii au ajuns fie direct la Elena Udrea, fie la Organizația PDL București, fie la Rudel Obreja, fostul președinte al Federației Române de Box.

Condamnarea a fost însoțită și de interdicții privind ocuparea unor funcții publice. Judecătorii au remarcat că „faptele pentru care a fost condamnată au fost comise între 2010 și 2012, în contextul unor funcții pe care nu le mai deține și nici nu le va mai putea deține”, scrie Libertatea.

Previous Story

Brașovul taie gălăgia de pe șantiere. Primarul Scripcaru: „Nu te poți duce noaptea să lucrezi, în timp ce oamenii se odihnesc, sau să produci blocaje cu utilajele dimineața, la ore de vârf”

Next Story

(Video) Femeie găsită decedată într-un bloc din Brașov