Last Updated on iulie 26, 2025
Traseul Autostrăzii A13 Brașov – Bacău a fost modificat din nou. În loc să treacă direct prin Ilieni – Hărman – Bod, noul plan ocolește această zonă, fiind deviat prin Prejmer, spre Tărlungeni și Budila. Motivul: se dorește o fluidizare mai bună a traficului și ocolirea zonei aglomerate din Sânpetru.
Propunerea iniţială trecea prin spatele Lempeşului, dar a fost respinsă, deoarece intra în zona de protecţie strictă a poligonului de testare drone al companiei Carfil – ROMARM. Cum ocolirea prin sud nu este posibilă, deoarece zona de la poalele Lempeşului are o densitate mare de locuitori, s-a optat pentru subtraversarea Lempeşului, pe un culoar cât mai puţin urbanizat.
Primarul comunei Sânpetru, Marian Arhire, a prezentat noul traseu şi ce va însemna acesta pentru comună.
Astfel, noua propunere de traseu nu mai este direct Ilieni – Hărman – Bod, ci deviază prin Prejmer spre Tărlungeni, pentru a prelua şi traficul de aici şi din Săcele, traversează apoi liniile CFR şi DN 11 prin sud-vestul gării Hărman şi continuă tot pe raza UAT Hărman până la dealul Lempeş, unde este propus un tunel de cca 500 m, scrie bzb.ro.
La celălalt capăt al tunelului, traseul iese în comuna Sânpetru, în zona spitalului de neurologie, ocoleşte prin spatele haldei de steril, intersectează DJ103 Sânpetru-Bod, râul Ghimbăşel şi liniile CFR, după care continuă pe raza UAT Braşov până la Codlea, unde e proiectată joncţiunea cu viitoarele autostrazi Braşov-Sibiu şi Braşov-Bucureşti.
„Detaliile exacte ale acestui tronson urmează să fie prezentate oficial de către CNIR, ocazie cu care va exista o perioadă de dezbateri publice cu toţi factorii interesaţi şi influenţaţi de acest scenariu de traseu. În toate discuţiile purtate cu reprezentanţii CNIR şi ai autorităţilor judeţene am solicitat să fie propuse în proiect soluţii tehnice de reducere a zgomotului produs în proximitatea zonelor locuite şi a Rezervaţiei Naturale Dealul Lempeş”, a subliniat primarul comunei Sânpetru.
Pentru fluidizarea traficului din zona noastră, noua variantă propune, conform mytex.ro:
● 2 noduri de descărcare, unul in DN13, la Hanul din Ardeal iar al doilea pe raza UAT Sânpetru, între str. Morii și râul Ghimbășel, cu legatură in DJ103, Sânpetru-Bod.
● intersecțiile cu DJ103 Sânpetru-Bod și drumul de acces la spitalul de neurologie vor fi reglementate prin supraînălțarea celor două drumuri secundare peste autostradă.