Last Updated on iulie 15, 2025
Primăria Brașov a anunțat că până la sfârșitul lunii septembrie toate locurile de parcare de reședință vor fi marcate cu vopsea albastră. Totodată, locurile „galbene” vor fi scoase la licitație, primele în cartierul Bartolomeu, iar în august urmează Răcădău.
Noile licitații vin și cu noi reguli în ceea ce privește semnalizarea parcărilor de reședință. Astfel, aceste locuri de parcare sunt marcate cu culoare albastră, iar într-o serie de cartiere, „cromatica” s-a schimbat deja. După cum au precizat reprezentanții Primăriei Brașov pentru BizBrașov, retrasarea locurilor de parcare cu albastru ar urma să fie finalizată în toate cartierele cel târziu până pe data de 30 septembrie.
Totuși, brașovenii au în continuare dileme în ceea ce privește înlăturarea blocatoarele de pe locurile de parcare. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, a precizat că, în conformitate cu regulamentul în vigoare, blocatoarele nu mai sunt legale, astfel că persoanele care doresc să și le recupereze, le pot demonta.
Cele care rămân instalate vor fi înlăturate pe parcurs de către angajații municipalității, însă, într-o primă etapă, când se fac lucrările de marcaj rutier, vor fi demontate cele care sunt deteriorate și care reprezintă un risc pentru pietoni sau șoferi, după cum a mai adăugat reprezentantul Primăriei.
Până la final de an, ar urma să fie organizate licitații pentru închirierea locurilor de parcare de reședință din toate cartierele, următorul pe listă fiind cartierul Răcădău, după ce se vor finaliza procedurile din Bartolomeu.
Azi prima licitaţie, în Bartolomeu
Conform anunţului Primăriei, locurile ce vor fi atribuite au fost declarate libere după ce a fost realizată o actualizare a bazelor de date, până în 10 iulie 2025, când cetăţenilor li s-a cerut să depună la Primărie (în format fizic, la Centrul de informaţii pentru Cetăţeni sau în format electronic, pe mail), actele de identitate şi documentele maşinilor. În baza acestor date au fost stabilite locurile ocupate, astfel că în cele trei zile se vor desfăşura procedurile de atribuire doar pentru cele „nerevendicate”, scrie bzb.ro
Hărţile cu locurile libere din Bartolomeu (marcate cu galben) sunt disponibile pe site-ul Primăriei Braşov (brasovcity.ro) la secţiunea „Transport şi parcări”.
Peste 100 de locuri libere la licitaţia de azi
La procedura din 15 iulie sunt aşteptaţi sunt aşteptaţi la procedura de atribuire sau licitare locuitorii de pe strada Lânii nr. 10, 30, 36, 38, 40, 42, 46, 48, 50, 52, 54, 56, 60, 62; str. Lânii nr. 15, 27, 33, 35, 37 (bl.1B+bl.1C), 39, 41, 43; str. Muşeţelului nr. 2, 4, 6; str. Spicului nr. 42, 44, 46. De altfel, la această procedură vor disponibile şi cele mai multe locuri, peste 100.
17 şi 22 iulie, următoarele „strigări”
În 17 iulie va fi organizată procedura pentru locurile rămase libere pe str. Molnar Janos nr. 11, 13, 15 + case, 17, 18, 19, 20, 21, 23, 25; str. Spicului 4, 6, 8, 10, 12, 14, 16, 18, 20, 22, 24, 26, 28, 30, 32; Str. Lucernei nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6; Str. Trifoiului nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 10; Str. Gospodarilor nr. 1, 3, 5, 7, 9 plus case; str. Lanurilor nr. 20 (bl. 14, bl. 13), 26, 28; str. Bobului nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12.
La ultima licitaţie, cea din 22 iulie, sunt aşteptaţi braşovenii care vor să obţină un loc de parcare pe str. Grigore Ureche nr. 13, 15, 17, 19, 21 plus case; Calea Feldioarei nr. 27; str. Ecaterina Teodoroiu nr. 38; str. Memorandumului nr. 8 – 10, 13; str. Dimitrie Anghel nr. 15, bl. 15E, 15F; str. Lanurilor nr. 1A; str. Mică nr. 25; Str. Lânii nr. 2, 4, 6, 6A; str. I. H. Rădulescu nr. 27, 29, 31.