Doi tineri, frate și soră, morți într-un Logan zdrobit de TIR, pe DJ 252 Șoferul vinovat, fără permis, a fugit

Last Updated on iunie 13, 2025

Doi tineri, frate și soră, morți într-un Logan zdrobit de TIR, pe DJ 252 Șoferul vinovat, fără permis, a fugit 1

Un băiat de 18 ani şi o fată de 21 de ani și-au pierdut viața, după ce maşina în care se aflau, un Logan, a intrat într-un TIR parcat pe marginea drumului. În urma impactului, tânărul care se afla la volan și care nu avea permis de conducere, a fugit de la locul accidentului.

Alarma a fost dată azi noapte, în jurul orei 2.30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați fiind sesizați că s-a produs un accident rutier pe DJ 252, în apropiere de localitatea Podoleni, din județul Galați, scrie Observator.

„Din primele cercetări, a reieșit că un autoturism condus de o persoană neidentificată, care se deplasa dinspre localitatea Movileni către DN 25, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă la stânga, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu o semiremorcă staționată pe acostamentul din partea dreaptă a direcției de deplasare.

În urma impactului, două persoane aflate în autoturism – un tânăr de 18 ani și o femeie de 21 de ani, ambii din localitatea Podoleni – au decedat. De asemenea, o tânără de 18 ani, din aceeași localitate, pasageră în același autoturism, a fost rănită și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Doi tineri, frate și soră, morți într-un Logan zdrobit de TIR, pe DJ 252 Șoferul vinovat, fără permis, a fugit 2

Conducătorul auto a părăsit locul accidentului fără încuviințarea polițiștilor, fiind efectuate cercetări pentru identificarea acestuia”, au transmis reprezentanții IPJ Galați.

Ulterior, în urma verificărilor efectuate, a fost identificat și depistat conducătorul autoturismului, fiind vorba despre un tânăr de 23 de ani, din localitatea Ivești, județul Galați. De asemenea s-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, scrie Monitorul de Galați.

Polițiști au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Cei doi tineri decedați ar fi frate și soră, conform viata-libera.ro

Previous Story

Se face Ocolitoarea mare a Brașovului:  11 localităţi pe traseu, 100 de milioane de euro. Cum vor fi conectați Codlea, Râșnov, Săcele și alte 8 localități

Next Story

Dino Parc Râșnov face 10 ani! Ce surpriză îi așteaptă pe copiii care vin pe 21 și 22 iunie