Au apărut problemele cauzate de ploile torențiale căzute în ultima perioadă. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor anunță că a instituit COD ROȘU de inundații în județele Harghita, Brașov și Covasna.
„INHGA a emis o avertizare de Cod Roșu valabilă astăzi, 27 mai, între orele 07:05 – 12:00, ca urmare a cantităților semnificative de precipitații din ultimele ore, a prognozelor meteorologice actuale, precum și a efectelor de propagare a apelor.
🔺Fenomenele hidrologice periculoase vizează bazinele hidrografice Baraolt și Cormoș (afluenți ai râului Olt), situate în județele Harghita și Covasna.
Aici se pot produce în continuare scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte severe precum inundații locale și creșteri periculoase ale nivelurilor apelor, ce pot depăși cotele de pericol.
🔴De asemenea, sub incidența aceluiași cod se află și râurile din bazinul hidrografic Târlung (afluent al râului Râul Negru) în județele Brașov și Covasna, care este valabil în intervalul 27.05.2025 ora 02:30 – 27.05.2025 ora 12:00.
‼️Codul Roșu hidrologic reprezintă cel mai înalt nivel de avertizare și semnalează existența unui risc iminent de producere a unor inundații majore, cu impact semnificativ asupra vieții, bunurilor și infrastructurii” au transmis cei de la Institut.
Iuliana Anca: „În Cartierul Noua Brasov apa iese la propriu de sub drum, astazi am observat ca si bucati din drum o iau la vale de o săptămână și cam atât..ca nu mai interesează pe nimeni asta deja se știe 😒
În curând o sa avem mașini cu vâsle!”
Intervenție ISU pe strada Bisericii Române din Brașov
Pompierii au fost solicitați să intervină luni seara pe strada Bisericii Române din municipiul Brașov, pentru a îndepărta elemente de construcție în pericol să cadă de pe un imobil, scrie mytex.ro.
Fragmente mari de cărămidă și tencuială s-au desprins dintr-un horn aflat pe acoperișul unei case vechi și degradate și au căzut direct peste un autoturism parcat.
Din fericire, nimeni nu se afla în mașină în momentul incidentului, însă pagubele materiale sunt evidente. Martorii spun că, dacă pe trotuar s-ar fi aflat un pieton în acel moment, acesta ar fi fost în pericol real!
Oana Stângă: „❗️ATENȚIONARE DE URGENȚĂ – COD PORTOCALIU DE PLOI ‼️q