Gigi Becali l-a atacat dur pe George Simion, într-o intervenție pentru B1 TV, după ce șeful AUR a anunțat marți că va contesta rezultatul alegerilor prezidențiale, deși anterior, în noaptea de duminică a recunoscut înfrângerea, scrie Antena 3.
George Simion a spus că duminică a încercat să evite „o baie de sânge”, declarație care a provocat un val de critici din partea lui Gigi Becali.
„Când eu i-am zis în seara aia, m-a ascultat pe mine și a spus-o convins. Uitați-vă la declarația lui! Nu a spus-o, cum zice el: am evitat o baie de sânge, vrăjeli…Că dacă era să evite, spunea simplu, fără tărie. El a spus-o cu tărie: Domnule, felicit instituțiile statului pentru modul cum s-au comportat! Se vede că el a spus-o convins și că nu a fost nimic fals în discursul lui de atunci”, a spus Becali.
Gigi Becali a dezvăluit că George Simion s-a răzgândit după ce s-a dus în Austria, de unde ar fi primit ordine de la generali în retragere.
„S-a răzgândit după ce s-a dus în Austria și de acolo a primit niște alte noi ordine. El a fost în Austria, nu în Polonia. De acolo el a primit niște ordine de la unii care îi dau lui sau de la un general de prin România. Sunt unii generali din ăștia care au ieșit pe la pensie și care l-au inventat și pe Georgescu și pe el.
Unul dintre ei, nu știu dacă mai trăiește, este generalul Suceavă. Că generalul Suceavă l-a inventat pe Georgescu. Generalii ăștia care au 75-80 de ani vor să conducă și acum și ei au dat ordin. Așa sunt informațiile mele. Acum pot să fiu și eu dus pe o pantă greșită”, a adăugat deputatul.
„Am auzit, nu știu dacă este adevărat, că el primește ordine din Austria, ba de la un general de pe la Cluj. A plecat cu mașina la Viena, așa mi-a spus și mie cineva chiar astăzi. Păi spun băi ești nebun, cum să facă asemenea lucruri. A spus că recunoaște, l-a felicitat pe contracandidat, a spus cu gura lui, cu toată gura lui „dom le, felicit instituțiile statului pentru modul cum și-au făcut datoria și că au fost imparțiale”., a spus Becali și la RTV.
Becali l-a criticat pe Simion, printre altele, și pentru că a cerut, anularea controlului judiciar asupra lui Călin Georgescu și lui Bogdan Peșchir, adaugă B1 TV.
“Ca să vezi, cerem să-i fie lui Georgescu controlul judiciar anulat. Cerem să fie și al lui Peșchir anulat… Păi cine ești, mă, tu, ca să ceri, mă, tu, mă? Bă, să ai tu grijă ca să nu cumva, cât de curând, să fii tu arestat tu. Cum? Ce-i asta? Domnule, cerem aia, cerem aia, cine ești, bă, tu să ceri de dai și din mâna aia, că ceri tu… că nici mâna aia nu o ai ca lumea, așa. Nu, dar acum m-a enervat, știți de ce m-a enervat?”, a continuat el.
Gigi Becali a continuat, întrebând ironic dacă „mai există instituții ca să te luăm și să te arestăm noi pe tine”.
„Până acum tot am zis băi, e prietenul meu, e fratele meu mai mic. Păi și eu sunt deputat în Parlamentul României, care ți-am adus vreo 4-5 % și ție la AUR. Păi tu chiar crezi că nu mai există instituțiile alea pe care le-ai lăudat tu? Păi nu mai există instituții ca să te luăm și să te arestăm noi pe tine, cu baia de sânge… ce instigări? Dar unde te trezești, mă, în pădure? Bă, asta-i Țara Românească, mă, nu ești în pădurea ta, mă!”, a continuat Gigi Becali.