Cu doar 5 zile înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale de duminică, lupta dintre George Simion și Nicușor Dan este cât se poate de echilibrată, arată datele unui sondaj de opinie AtlasIntel realizat pentru HotNews. Casa de sondare a anticipat corect rezultatul alegerilor locale din București, de anul trecut, când Nicușor Dan a câștigat detașat un nou mandat de primar, dar în ultimul sondaj înaintea turului întâi al prezidențialelor, AtlasIntel l-a cotat pe liderul AUR la 30,2%, deși acesta avea să câștige cu aproape 41%.
Candidatul AUR, George Simion, și candidatul independent Nicușor Dan se află la egalitate perfectă, fiecare fiind cotat cu 48,2%, în intenția de vot pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale programat pe 18 mai, arată datele sondajului de opinie AtlasIntel realizat pentru HotNews.
Sondajul AtlasIntel a fost realizat în perioada 9-12 mai 2025 pe un eșantion de 3.995 respondenți, prin metoda recrutare digitală aleatorie, are ca univers electoratul din România și are o marjă de eroare de ±2 puncte procentuale la un nivel de încredere de 95%.
Astfel, fiecare dintre cei doi candidați ar fi votați de 48,2% dintre respondenți, în timp ce 1% dintre aceștia și-ar anula votul, iar alți 2,6% spun că „nu știu” pentru cine vor opta.
Către cine se duc voturile lui Crin Antonescu, Ponta, Lasconi
În ceea ce privește redistribuirea voturilor pentru candidații care au participat la primul tur de scrutin al prezidențialelor, majoritatea covârșitoare a voturilor obținute de candidatul PSD-PNL-UDMR, Crin Antonescu, adică 91,7%, s-ar duce către Nicușor Dan. Liderul AUR ar obține doar 6,2% dintre acestea, conform sondajului AtlasIntel.
Similar stau lucrurile și în privința voturilor obținute de candidata USR, Elena Lasconi. 96,7% din votanții acesteia se vor orienta spre Nicușor Dan, în timp ce George Simion nu va prelua decât 2,5% din voturile Elenei Lasconi.
În cazul votanților fostului premier Victor Ponta, un candidat care a marșat și el pe cartea „suveranismului” în primul act al scrutinului prezidențial, 69,3% din voturile pentru acesta ar urma să ajungă la candidatul independent, iar 22,6% l-ar vota pe George Simion.
47,3% dintre voturile pentru Daniel Funeriu ar fi obținute de Nicușor Dan, iar 52,7% ar merge la George Simion. Funeriu a luat însă un scor extrem de mic în alegeri – 0.34%.
Cum știm ce votează oamenii care nu au votat niciodată?
În ceea ce privește votanții nehotărâți sau cei care nu au participat niciodată la alegeri, analistul politic Cristian Hrițuc recunoaște că sunt o necunoscută majoră în ecuația electorală.
Acesta consideră că oamenii care nu au votat până acum se confruntă cu o alegere între două viziuni radical diferite: una care promite stabilitate și alta răzbunătoare, fără claritate asupra viitorului.
„Oamenii aceia care nu au votat niciodată nu vom ști nici dacă vor vota neapărat acum, nu vom ști nici cu ce au votat dacă nu vom avea niște rezultate de la exit-uri. Putem face o predicție că oamenii care își doresc o Românie mai sigură se vor duce spre Nicușor.
Oamenii care își doresc să facă un reset, să se răzbune inclusiv pentru frustrările lor, se vor duce spre George Simion”, a mai punctat Cristian Hrițuc pentru Ziare.com.