Aeroportul Internațional Brașov va avea, din 3 noiembrie, o nouă legătură directă cu Spania: Wizz Air lansează ruta Brașov–Valencia, cu trei zboruri pe săptămână, în zilele de marți, joi și sâmbătă. Primul zbor de la Brașov este programat la ora 21:20, potrivit orarului publicat de aeroport.
Anunțul vine într-un moment important pentru rețeaua Wizz Air din Spania. Compania a anunțat deschiderea unei baze operaționale la Valencia începând cu 2 noiembrie 2026, cu o zi înaintea debutului conexiunii directe cu Brașovul. Noua bază face parte dintr-o extindere amplă a operatorului în Spania și ar trebui să susțină o rețea mai mare de destinații și o flexibilitate operațională mai ridicată.
În orarul Aeroportului Brașov, zborul W4 7996 este programat să plece spre Valencia la 21:20 în zilele de marți, joi și sâmbătă. Returul, W4 7995 Valencia–Brașov, este programat să ajungă la Ghimbav la 20:45, conform programului disponibil pentru luna noiembrie.
Pentru Brașov, Valencia devine încă o destinație directă importantă în Spania, o piață relevantă atât pentru turism, cât și pentru comunitățile de români din Peninsula Iberică. Legătura completează extinderea rapidă a rețelei Wizz Air de la Ghimbav, unde compania pregătește și deschiderea unei baze operaționale proprii în a doua jumătate a lunii decembrie.
Odată cu baza de la Brașov, Wizz Air a anunțat și alte destinații noi pentru sezonul de iarnă: Barcelona, Madrid, Karlsruhe/Baden-Baden și Chișinău. În același timp, compania ajustează frecvențele pe mai multe rute deja operate, ceea ce va schimba semnificativ programul aeroportului în ultimele luni ale anului.
Aeroportul Internațional Brașov: „Peste 2 săptămâni, descoperim noua rută Wizz Air
🇷🇴 Brașov GHV ✈️ Valencia VLC 🇪🇸
3 zboruri pe săptămână:
Marți, Joi și Sâmbătă
Începând cu 3 Noiembrie.
Bilete disponibile pe site-ul partenerului nostru de zbor:
www.wizzair.com ”
