Un bărbat de 59 de ani a fost arestat preventiv după ce ar fi luat o mașină parcată cu cheile în contact, fără să observe că pe bancheta din spate se afla o fetiță de 7 ani, apoi a condus vehiculul până când a intrat într-un cap de pod. Copila a fost rănită și transportată la spital, potrivit Observator.
Incidentul s-a produs în 10 octombrie, în satul Alimănești, comuna Izvoarele, din județul Olt. Proprietara mașinii lăsase autoturismul în fața porții și intrase pentru câteva minute în curte, în timp ce copilul aștepta pe bancheta din spate. În acel moment, bărbatul ar fi urcat la volan și ar fi pornit la drum.
Imaginile surprinse de camerele de supraveghere arată autoturismul deplasându-se haotic înainte de impact. Potrivit Știrile ProTV, după câteva sute de metri, bărbatul ar fi pierdut controlul și a lovit un cap de pod. Martorii aflați în zonă au intervenit rapid și au scos fetița din vehicul înainte de sosirea echipajelor de urgență.
Ioana Cândea, martoră: „Eu am auzit „pac” aoleu peste mine a intrat. Vă dați seama că s-a auzit bubuitura. El zicea să vină poliția”
Georgeta Ene, martoră: „Când am ieșit, fetița stătea pe capul podului iar ăla care o lovise de plecase cu mașina stătea pe pod, nu avea nicio treabă”.
Sandu Stancu, bunicul fetiței: „Eu știu ce idei a avut el în capul lui, nu putem să știm ce are în cap omul. Ne-am speriat”.
Georgeta Ene, martoră: „Mă mir că acolo de unde a trecut prin buruienile alea este și o groapă, un cap adică trebuia să fie un cap ce pod care nu l-au mai făcut, dar e o groapă, eu mă mir că nu a dat acolo, apoi a trecut pe partea stângă și a intrat aici”.
Polițiștii au stabilit că bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Testarea cu aparatul etilometru a indicat o valoare de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, potrivit datelor comunicate de IPJ Olt și citate de Știrile ProTV.
Fetița a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru îngrijiri medicale. Relatările publice indică faptul că a suferit răni ușoare, iar Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt s-a autosesizat și a inclus-o într-un program de consiliere.
Bărbatul a fost reținut inițial pentru 24 de ore, iar ulterior Judecătoria Slatina a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. El este cercetat pentru furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea unui vehicul fără permis și vătămare corporală din culpă. Acuzațiile urmează să fie analizate în cadrul procedurilor judiciare, iar persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție.
