Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au efectuat peste 1.800 de testări pentru consum de alcool și substanțe psihoactive în timpul unor controale desfășurate pe parcursul a două nopți, la sfârșitul săptămânii. În urma verificărilor, 20 de conducători auto au rămas fără permis, iar alți patru sunt cercetați penal, potrivit Poliției Brașov.
Acțiunile au avut ca obiectiv principal identificarea și scoaterea din trafic a șoferilor care conduc după consumul de alcool sau substanțe psihoactive. În cazul celor 20 de conducători auto pentru care testările au avut rezultate pozitive, polițiștii au dispus reținerea permiselor de conducere.
„În urma verificărilor efectuate, în cazul a 20 dintre conducătorii auto controlați a fost dispusă măsura reținerii permiselor de conducere ca urmare a rezultatelor pozitive înregistrate, iar alte 2 sancțiuni contravenționale au fost aplicate, tot pentru consum de alcool, altor participanți la trafic.
Totodată, 4 conducători auto sunt cercetați penal, fiindu-le întocmite documente de constatare a infracțiunilor flagrante ca urmare a valorilor alcoolemiilor înregistrate, de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cazul acestora, cercetările urmează să fie continuate sub coordonarea unităților de parchet competente, iar la finalizarea acestora vor fi dispuse măsurile legale.
Acțiuni similare de conștientizare și de scoatere din trafic a conducătorilor auto care reprezintă un risc de producere a accidentelor pe drumurile publice vor continua și în perioada următoare”, transmite Poliția Brașov
