Două apartamente suprapuse, fiecare cu câte trei camere, dintr-un bloc nou construit în cartierul Răcădău din Brașov au fost transformate într-un penthouse cu o suprafață utilă de 140 de metri pătrați. Proiectul de amenajare s-a întins pe aproximativ trei ani, pe fondul mai multor întârzieri cauzate de dezvoltator.
Potrivit lovdeco.ro, preluat de BizBrașov, transformarea a fost realizată de designerul de interior Ana-Maria Călina, de la AMC Interiors. Cele două locuințe au fost preluate la gri și au fost regândite astfel încât să funcționeze ca un singur spațiu, coerent și bine organizat, cu aspectul unui penthouse conceput de la început în această formulă.
La primul nivel au fost amenajate zona de zi, care cuprinde diningul, livingul și bucătăria, dar și casa scării, un dressing, un dormitor și o baie. La etaj se află o baie pentru oaspeți și o suită matrimonială formată din dormitor, dressing și baie.
Cea mai dificilă etapă a proiectului a fost construcția scării interioare care face legătura între cele două niveluri. Aceasta a avut un rol esențial în transformarea apartamentelor independente într-o singură locuință și în reorganizarea circulației interioare.
Beneficiarii nu au impus o direcție stilistică strictă, dar și-au dorit un spațiu aerisit și bine organizat. Designerul a ales o cromatică neutră, bazată pe tonuri calde de gri și bej, completate de accente albastre și cărămizii pentru mai mult dinamism vizual.



