DN73 Brașov–Câmpulung se apropie de final, ar putea fi gata cu câteva luni înainte de termen. Un tronson a ajuns la 99%

Modernizarea DN73 Brașov-Câmpulung se apropie de final, iar șoferii ar putea circula pe întregul traseu refăcut până la sfârșitul anului 2026, cu câteva luni înainte de termenul contractual. Lotul montan dintre Câmpulung și Fundata a ajuns la un stadiu fizic de 80%, în timp ce tronsonul Fundata–Brașov este finalizat în proporție de 99%, potrivit Libertatea.

DN73 Brașov–Câmpulung se apropie de final, ar putea fi gata cu câteva luni înainte de termen. Un tronson a ajuns la 99% 1
(foto cu caracter ilustrativ)

Pe lotul 1, Câmpulung–Fundata, constructorul ARL Cluj lucrează în această perioadă la straturile de bază, legătură și uzură, precum și la poduri, accese la proprietăți și sisteme pentru scurgerea apelor. Reprezentanții DRDP Brașov au arătat că antreprenorul intenționează să încheie lucrările până la venirea iernii, deși termenul contractual este în primăvara anului 2027.

Contractul pentru acest tronson a fost semnat în august 2024 și are o valoare de 426,21 milioane de lei, fără TVA. Zona este una dificilă din punct de vedere al execuției, iar lucrările din sezonul rece sunt limitate de condițiile meteo specifice traseului montan.

Lucrările sunt finalizate între Fundata și Brașov

Pe lotul 2, Fundata – Brașov, constructorul Viarom Construct raportează un progres de 99%, așa cum era menționat și la începutul anului. Șoferii circulă deja fără restricții. Totuși, marcajele definitive depind de intervențiile primăriilor locale.

„Momentan a fost aplicat un fel de marcaj provizoriu, dar va trebui ulterior aplicat marcaj bicomponent în anumite zone. Practic s-a făcut o «recepție parțială», ca să spunem așa. Adică s-a recepționat lucrarea, deși antreprenorul mai are mici lucrări de finalizat. Primăriile de acolo mai au de făcut niște intervenții, după care vor veni constructorii să finalizeze lucrările”, a declarat Robert Elekes, purtător de cuvânt al DRDP Brașov, pentru publicația Arena Construcțiilor.

Contractul pentru tronsonul Fundata–Brașov a fost semnat cu Viarom Construct în februarie 2024 și are o valoare de 214,5 milioane de lei, fără TVA. Practic, pe această porțiune mai sunt de executat doar lucrări punctuale înainte de închiderea completă a proiectului.

Modernizarea DN73 este importantă pentru legătura rutieră dintre Brașov, Bran, Rucăr și Câmpulung. Traseul reprezintă o alternativă la DN1 pentru șoferii care se deplasează între centrul țării și sud și traversează o zonă turistică intens circulată, cu numeroase curbe și sectoare dificile.

📌 Context

Proiectul de modernizare a DN73 are un istoric de aproximativ 15 ani. Primul contract, semnat în 2011, a fost reziliat în 2020 după ce mai puțin de jumătate din lucrări fuseseră finalizate. Lucrările au fost reluate în 2024, când proiectul a fost împărțit în două loturi, cu o valoare cumulată de peste 640 de milioane de lei, fără TVA. La final, traseul va fi supus și unui audit independent de siguranță rutieră.

Sursa: Libertatea

Previous Story

(Foto) Mucuri de țigară la intrarea în AFI Brașov, deși coșurile sunt la câțiva metri. Sesizare făcută de o brașoveancă

Next Story

Maternitatea Regina Maria Brașov își deschide porțile pe 22 august. 35 de cupluri pot participa