(Video) Cine era tânărul care a murit în accidentul grav de la podul Sânpetru–Brașov

Un tânăr de 25 de ani a murit într-un accident rutier produs în noaptea de luni spre marți, în zona podului care face legătura între Sânpetru și municipiul Brașov. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, autoturismul condus de acesta ar fi intrat într-un stâlp de susținere al podului.

(Video) Cine era tânărul care a murit în accidentul grav de la podul Sânpetru–Brașov 1

Accidentul a fost semnalat în 13 iulie 2026, în jurul orei 23:00. Șoferul, originar din comuna Dumbrăvița, se afla singur în mașină în momentul impactului, conform datelor preliminare comunicate de polițiști, scrie Radio Romania Brașov.

Pompierii brașoveni au fost solicitați să intervină în zona Drumului cu Plopi în jurul orei 23:30. La fața locului au fost trimise un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

Tânărul a rămas încarcerat în autoturism, iar salvatorii au intervenit pentru extragerea sa. Victima prezenta însă leziuni incompatibile cu viața, iar decesul a fost constatat de personalul medical.

IPJ Brașov:
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier desfășoară activități de cercetare pentru stabilirea împrejurărilor și determinarea cauzei producerii unui accident rutier ce a avut loc, la data de 13 iulie a.c., în jurul orelor 23.00, în zona podului care face legătura între localitatea Sânpetru și municipiul Brașov.

Din datele obținute s-a stabilit faptul că un autoturism, condus de un tânăr de 25 de ani, din comuna Dumbrăvița, ar fi intrat într-un stâlp de susținere al podului.

În urma impactului, din nefericire, conducătorul autoturismului, aflat singur în vehicul, a decedat.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând ca la finalizarea acestora să fie stabilite cu exactitate circumstanțele producerii evenimentului rutier.

 

 

 

ISU Brașov 

„În noaptea de ieri, în jurul orei 23:30, am fost solicitați să intervenim în urma producerii unui accident rutier în zona Drumului cu Plopi, unde un autoturism a intrat într-un pod.
La fața locului au fost mobilizate de urgență un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

În urma impactului, un bărbat în vârstă de 25 de ani a rămas încarcerat în autoturism. Salvatorii au intervenit pentru extragerea victimei dintre fiarele contorsionate ale autovehiculului.

Din nefericire, victima prezenta leziuni incompatibile cu viața, fiind declarată decedată de către personalul medical”, au transmis reprezentanții ISU Brașov, în această dimineață, conform Biz Brașov. 

Previous Story

Trei seri de tango și jazz schimbă ritmul Brașovului. Analia Selis cântă în Piața Sfântul Ioan