Oktoberfest revine la Brașov, cu licență oficială de la Primăria München. Festivalul va dura 11 zile

Oktoberfest Brașov revine în perioada 27 august – 6 septembrie 2026, iar cea de-a 16-a ediție a festivalului va fi organizată pe strada Turnului, în apropierea Parcului Tractorul.
Evenimentul va fi organizat din nou de Asociația European Events and Festivals, echipa care a lansat Oktoberfest Brașov în anul 2009 și care l-a transformat, de-a lungul celor 15 ediții, într-unul dintre cele mai cunoscute festivaluri din oraș.

Oktoberfest revine la Brașov, cu licență oficială de la Primăria München. Festivalul va dura 11 zile 1
(foto cu caracter ilustrativ de la edițiile anterioare)

Potrivit organizatorilor, ediția din acest an se va desfășura sub licență oficială acordată de Primăria München, instituția care deține marca Oktoberfest.
Festivalul va păstra atmosfera bavareză consacrată, cu bere, fanfare, muzică live și elemente tradiționale, însă organizatorii anunță că evenimentul va continua să pună accent și pe identitatea multiculturală a Brașovului.

Oktoberfest Romania: „Oktoberfest revine la Brașov în ediția sa cu numărul 16, purtând cu sine nu doar halbe de bere și fanfare, ci și ceva mai prețios: identitatea unui oraș multicultural.
Organizatorul originar, „Asociația European Events and Festivals”, cel care a pus bazele evenimentului în 2009 și l-a transformat, an de an, într-un reper cultural al Transilvaniei, este din nou la timonă, de această dată, sub licență oficială acordată de Primăria München, titularul mărcii Oktoberfest.

O tradiție cu rădăcini adânci în inima Brașovului ⛰️
Povestea Oktoberfest Brașov a început cu o convingere: că un oraș cu istoria și caracterul Brașovului merită un festival pe măsura sa.
Timp de 15 ediții, festivalul a crescut organic, urmând ritmul orașului: a schimbat
locații pe măsură ce publicul a crescut, a adus invitați internaționali fără să piardă din vedere trupele locale, a construit o paradă care a transformat centrul vechi al
Brașovului într-o scenă vie. Totul, cu sprijinul constant al Primăriei Brașov și al
autorităților locale.

Un festival care oglindește un oraș multicultural
Brașovul nu a fost niciodată un oraș cu o singură față. De-a lungul secolelor,
comunitățile care l-au construit împreună i-au dat o identitate aparte – un amestec
viu, local și unic, care nu seamănă cu nicăieri altundeva.

Spiritul bavarez care definește Oktoberfest-ul își va găsi locul și în ediția a 16-a, dar
ca întotdeauna, el va fi îmbrăcat în culori locale. Pentru că Oktoberfest Brașov nu a
fost niciodată o copie, a fost mereu o interpretare proprie.
15 ediții au așezat acest festival în inima orașului. A 16-a continuă aceeași tradiție: un eveniment al Brașovului, pentru brașoveni!

•••••••••••••••••
🗓️27 august – 6 septembrie 2026
📍Brașov, Strada Turnului, lângă Parcul Tractorul”

Previous Story

Concert neobișnuit pe Lacul Cetății Făgăraș: Orchestra Brașov va cânta din bărci