Investiție de 26,2 milioane de lei între Hărman și Sânpetru: ce s-a schimbat pe DJ 108

Lucrările de reabilitare și modernizare a drumului județean DJ 108, care leagă comunele Hărman și Sânpetru, au fost recepționate la terminare, după o investiție de peste 26,2 milioane de lei. Sectorul modernizat are o lungime de 4,38 kilometri și deservește două localități din zona metropolitană a Brașovului aflate într-o dezvoltare imobiliară și demografică susținută.

Investiție de 26,2 milioane de lei între Hărman și Sânpetru: ce s-a schimbat pe DJ 108 1

Valoarea totală a proiectului a fost de 26.216.356,12 lei, inclusiv TVA, suma fiind asigurată integral din bugetul propriu al județului Brașov. Intervențiile au vizat tronsonul cuprins între kilometrii 0+000 și 4+380 și nu s-au limitat la refacerea asfaltului, ci au inclus lucrări asupra infrastructurii rutiere și a amenajărilor conexe, scrie mytex.ro.

Carosabilul a fost refăcut integral pentru a putea prelua valorile crescute de trafic, iar în zonele intravilane din Hărman și Sânpetru au fost amenajate trotuare. Proiectul a inclus, de asemenea, rigole și o rețea pentru evacuarea apelor pluviale, cu scopul de a reduce riscul acumulărilor de apă pe partea carosabilă.

Au fost modernizate accesele către proprietăți și intersecțiile cu drumurile laterale, iar pe traseu au fost realizate marcaje rutiere și montată semnalizare verticală nouă. Implementarea proiectului a necesitat coordonarea cu lucrările desfășurate de autoritățile locale la rețelele de apă, canalizare, gaze și electricitate, precum și adaptarea unor soluții tehnice la situațiile întâlnite în teren.

Adrian Veştea: „Un drum modern pentru o zonă în plină dezvoltare!
Astăzi am participat la recepția lucrărilor de reabilitare a drumului județean DJ 108 Hărman – Sânpetru, o investiție de peste 26 milioane de lei, finanțată integral din bugetul Consiliului Județean Brașov.
Este un drum intens circulat, care deservește două dintre cele mai dinamice comunități din județ. Deși proiectul a întâmpinat provocări tehnice pe parcurs, am urmărit ca lucrările să fie realizate la standardele de calitate necesare, astfel încât rezultatul să răspundă așteptărilor celor care folosesc zilnic această rută.

Prin această investiție am modernizat complet infrastructura rutieră, am realizat trotuare, sisteme de colectare a apelor pluviale, accesuri către proprietăți și lucrări de siguranță rutieră, oferind condiții mai bune pentru șoferi și pietoni.
Continuăm să investim în infrastructura județeană, pentru că drumurile moderne înseamnă mobilitate, siguranță și oportunități de dezvoltare pentru comunitățile din județul Brașov”

Previous Story

(Video) Brașov. Cerere în căsătorie cu ajutorul jandarmilor, în Piața Unirii. „Controlul” pentru un bagaj suspect s-a încheiat cu un „DA”

Next Story

(Foto) Brașov. Apeductul Kertsch de sub Tâmpa a fost reabilitat. Obiectivul istoric poate fi iar admirat