Casă veche din Șcheii Brașovului, aproape îngropată de mâl după ploile torențiale

O casă veche de aproape 100 de ani din Șcheii Brașovului a fost aproape îngropată de pământ și mâl, în urma ploilor abundente de joi seară. Locuința se află pe strada Traian Demetrescu, într-o zonă în pantă, iar aluviunile au ajuns până aproape de nivelul ferestrelor. Reprezentanții Primăriei Brașov au mers la fața locului și au anunțat că persoana care a făcut amenajările pe drumul privat din zonă urmează să intervină pentru îndepărtarea aluviunilor.

Casă veche din Șcheii Brașovului, aproape îngropată de mâl după ploile torențiale 1

Locuința se află pe strada Traian Demetrescu, într-o zonă în pantă, iar aluviunile au ajuns până aproape de nivelul ferestrelor. Potrivit Radio Brașov FM, rigola de scurgere a fost umplută cu pământ, iar proprietarul se teme că, la o nouă ploaie, apa ar putea intra direct în casă.

Proprietarul, Mihai Bodea, spune că locuința este o casă săsească în care au trăit patru generații ale familiei sale. Acesta susține că în zonă au fost probleme în ultimii ani, după ce mai multe construcții colective s-ar fi racordat la o rețea de canalizare care preia și apele pluviale și care ar fi devenit subdimensionată pentru dezvoltarea actuală a zonei.

„Toată rigola e plină cu pământ până la ferestre. Iar acum mă tem foarte tare că, dacă mai vine orice fel de ploaie, apa va trece direct prin fereastră și îmi traversează casa (…) Nu s-a întâmplat niciodată așa ceva. Aici, în fiecare an sunt ploi torențiale, dar casa este construită în așa fel încât debitul destul de mare de apă să fie ușor tranzitat.

Însă, în urmă cu ceva vreme au apărut niște probleme după ce câteva construcții colective din zonă s-au racordat la rețeaua de canalizare în care se deversează și apele pluviale, care astfel a devenit subdimensionată, acesta fiind dimensionată pentru o altă epocă. Rezultatul a fost că au început să curgă zoaiele prin curte”.

Bărbatul semnalează și posibile probleme legate de defrișări, dar și de amenajarea unui drum de acces din zonă, despre care spune că a schimbat modul în care se scurg apele și aluviunile pe versant.

„Zona unde locuiesc eu este pe lângă Maternitate. E un drum de acces către drumul Poienii. care în trecut era limitat până la jumătea înățimii dealului, După ce a fost prelungit până sus a devenit o cale foarte circulată, cu trafic greu chiar, și vecinii au pățit de două ori același lucru ca și mine, adică drumul a căzut pe locuințele lor. Au făcut foarte multe reclamații, vreo 10 ani a durat povestea (…). În primăvara aceasta s-a inaugurat noul drum cu aspect de autostradă, cu fundație de beton și parapet metallic… Dar problema s-a mutat dintr-o parte în alta”.

Reprezentanți ai Primăriei Brașov și ai serviciilor de urgență s-au deplasat joi seară la fața locului, pentru verificări. Potrivit autorităților locale, aluviunile s-au scurs de pe un drum privat în curtea unei alte proprietăți.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea: „În urma unei sesizări primite aseară de pe str. Traian Demetrescu, reprezentanții Primăriei s-au deplasat la fața locului și au constatat că, de pe un drum privat, s-au scurs mai multe aluviuni în curtea unei alte proprietăti. Am luat legătura, astăzi, cu cel care a făcut amenajările pe acel drum privat și va interveni pentru a elimina aluviunile”.

📌 Context. Ploile torențiale de joi seară au produs mai multe probleme în Brașov. În aceeași zi, autoritățile au anunțat și surparea unei porțiuni din zidul de sprijin al drumului spre Poiana Brașov, precum și tasarea carosabilului în zonă, traficul fiind restricționat pe o singură bandă.

Sursa: Radio Brașov FM – https://www.radiobrasovfm.ro/stiri-din-brasov/casa-veche-de-aproape-100-de-ani-din-scheii-brasovului-aproape-ingropata-de-mal-in-urma-ploilor-abundente-de-ieri-id217202.html

Previous Story

Tânără de 20 de ani, atacată pe o stradă din Brașov. Mesajul polițiștilor