Un nou transplant renal a fost realizat cu succes la Spitalul Sf. Constantin din Brașov. Antonia, o femeie în vârstă de 58 de ani, i-a donat un rinichi fiului său, Mădălin, în vârstă de 33 de ani, care era dependent de dializă de aproximativ patru ani.
Pacientul suferea de boală polichistică renală, iar intervenția a reprezentat un caz medical complex, inclusiv din cauza unei afecțiuni cardiace severe.
Operația s-a încheiat cu succes, iar rinichiul transplantat a început să funcționeze încă din sala de operație. Potrivit reprezentanților spitalului, evoluția celor doi pacienți este favorabilă, iar pentru Mădălin dializa a devenit deja de domeniul trecutului.
Spitalul Sf. Constantin: „❤️ O mamă i-a dăruit fiului său viață. Pentru a doua oară.
🏥 La Spitalul Sf. Constantin a fost realizat cu succes cel de-al 5-lea transplant renal din 2026 și al 47-lea transplant efectuat în cadrul Centrului de Transplant Renal Prof. Gilles Mentha.
👤 Antonia, în vârstă de 58 de ani, i-a donat un rinichi fiului său, Mădălin, de 33 de ani, care trăia de patru ani dependent de dializă din cauza bolii polichistice renale. Cazul a fost unul complex, având în vedere și afectarea cardiacă severă a pacientului.
🩺 Noul rinichi a început să funcționeze încă din sala de operație, iar evoluția este favorabilă. Pentru Mădălin, dializa este acum de domeniul trecutului.
🙏🏻 În spatele acestei reușite se află curajul unei mame, profesionalismul unei echipe multidisciplinare și solidaritatea tuturor celor care au fost alături de această familie.
💛 Le dorim Antoniei și lui Mădălin multă sănătate și o recuperare ușoară!
📌 Transplantul a fost posibil prin sprijinul Asociației Politiștilor Dani Cek.
👩🏻⚕️👨🏻⚕️Echipa medicală:
🔸 Chirurgie: Dr. Bogdan Moldovan, Dr. Radu Pisică,Dr. Ion Perciuleac, Dr. Alexandru Cealan, Dr. Adrian Brînza, As. Angela Cotoară, As. Flavia Andras, As. Ioana Neacșu, As. Miruna Rășină.
🔸 A.T.I.: Dr. Doly Stoica, Dr. Vlad Untaru, As. Georgiana Pistol, As. Diana Șerban.
🔸 Eco-doppler: Dr. Dragoș Lupu.
🔸 Nefrologie: Dr. Mihaela Verzan.
🔸 Asistent Coodronator: Mariana Mihai.
📍Spitalul Sf. Constantin
📌 Calea București nr. 318, Iuliu Maniu nr. 49, Str. Lungă nr. 4, Brașov
📞 Call Center: 0268 300 300
🌐 www.spitalulsfconstantin.ro
📧 [email protected]”
📌 Context
Transplantul renal de la donator viu poate oferi pacienților cu insuficiență renală severă șansa de a renunța la dializă și de a reveni la o viață mai apropiată de normalitate. Compatibilitatea dintre donator și beneficiar, precum și starea generală de sănătate a acestora sunt evaluate prin investigații medicale complexe înaintea intervenției.
