Primele opt săli de jocuri de noroc din Brașov au fost închise după intrarea în vigoare a noului regulament local, iar alte nouă locații urmează să își înceteze activitatea până la 1 iulie. Anunțul a fost făcut de primarul George Scripcaru, care a precizat că unitățile respective nu mai îndeplinesc condițiile impuse pentru funcționare.
„Am aprobat regulamentul, iar acum trecem la aplicarea lui. Până în prezent au fost închise opt locaţii, iar alte nouă îşi vor înceta activitatea începând cu data de 1 iulie. Totodată, publicitatea asociată jocurilor de noroc va trebui să dispară de pe faţadele clădirilor, din locaţii şi de pe domeniul public. Pas cu pas, punem în aplicare măsurile asumate şi rezolvăm această problemă”, a declarat George Scripcaru, citat de bzb.ro.
Înainte ca autorizarea sălilor de jocuri să treacă în responsabilitatea administrațiilor locale, în municipiul Brașov funcționau 33 de astfel de locații, fără a fi incluse agențiile Loto și cele de pariuri sportive. După închiderea celor 17 unități anunțate, celelalte săli vor putea continua activitatea numai dacă respectă toate condițiile stabilite de Consiliul Local, conform Radio Romania Brașov.
Noul regulament interzice funcționarea sălilor de jocuri la parterul blocurilor sau în spații lipite de locuințe colective. Acestea trebuie să se afle la cel puțin 400 de metri, în linie dreaptă, de școli, universități, biserici, spitale, gări, autogări și terminale de transport public. Suprafața minimă a unei săli este de 200 de metri pătrați, iar operatorii de păcănele trebuie să exploateze minimum 75 de aparate.
Taxa anuală de autorizare a fost stabilită la 1.000 de lei pentru fiecare metru pătrat, dar nu poate fi mai mică de 250.000 de lei pentru o locație. Agențiile Loto și cele de pariuri sportive sunt exceptate de la aceste reguli, însă își pierd autorizația dacă introduc aparate de tip slot-machine sau video-loterie.
Brașovul nu a decis eliminarea completă a jocurilor de noroc, ci limitarea drastică a locurilor în care acestea pot funcționa. Măsurile urmăresc scoaterea păcănelelor din zonele rezidențiale și din apropierea instituțiilor frecventate de copii, pacienți sau persoane vulnerabile.
George Scripcaru:
„Mulți dintre voi mi-ați scris după ce am anunțat măsurile privind jocurile de noroc și m-ați întrebat dacă este vorba despre un caz izolat.
Nu este.
În ultimele săptămâni, mai multe săli și-au închis activitatea, iar până la 1 iulie vor urma și altele.
Am vrut să vă arăt câteva exemple din diferite zone ale orașului. Pentru mine, cele mai importante sunt rezultatele pe care oamenii le pot vedea cu ochii lor”
