Razie printre vehiculele pe două roți din Brașov. Polițiștii au verificat trotinete, scutere și motociclete

Peste 50 de conducători de trotinete, scutere și motociclete au fost opriți de polițiștii rutieri în timpul unei acțiuni desfășurate pe străzile din Brașov. În numai două ore, oamenii legii au aplicat peste 30 de sancțiuni, în valoare totală de aproximativ 1.700 de lei.

Razie printre vehiculele pe două roți din Brașov. Polițiștii au verificat trotinete, scutere și motociclete 1

Controalele au fost organizate de Serviciul Rutier Brașov în cadrul acțiunii europene ROADPOL „2 WHEELERS”, care urmărește prevenirea accidentelor în care sunt implicate vehiculele pe două roți. La verificări au participat și reprezentanți ai Serviciului pentru Imigrări Brașov, fiind urmărită inclusiv prevenirea migrației ilegale, scrie Biz Brasov.

Dintre cele peste 50 de persoane oprite, zece erau cetățeni străini. Polițiștii au verificat documentele conducătorilor, legalitatea circulației vehiculelor și respectarea regulilor rutiere. Acțiunea a avut și o componentă de informare, având în vedere vulnerabilitatea celor care circulă cu trotinete, scutere sau motociclete, conform mytex.ro.

În timpul controalelor, în jurul orei 08.00, polițiștii au oprit pe strada Zizinului un motociclu condus de un bărbat de 59 de ani. Verificările au arătat că acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Pe numele său a fost deschis însă un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov.

Poliția Brașov va continua atât activitățile preventive, pentru că scopul acestor acțiuni nu este aplicarea de sancțiuni, ci creșterea gradului de siguranță rutieră și reducerea riscului de producere a accidentelor, cât și cele de monitorizare a traficului rutier pentru că respectarea regulilor de circulație și adoptarea unei conduite preventive reprezintă cele mai eficiente măsuri pentru protejarea vieții și integrității tuturor participanților la trafic”, transmit polițiștii brașoveni.

Conducătorii vehiculelor pe două roți sunt sfătuiți să verifice dacă mijlocul de transport folosit necesită permis, înmatriculare sau înregistrare și să respecte regulile privind viteza, prioritatea și echipamentul de protecție. Lipsa caroseriei și stabilitatea mai redusă fac ca urmările unui accident să fie, în cazul lor, mult mai grave.

Previous Story

Bărbat de 34 de ani, ucis de urs. Primar: „Din păcate, acționăm pompieristic. Nu există o acțiune pe termen lung”