Plin de șoferi bețivi și drogați prinși pe străzile Brașovului. Unul avea 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat

Trei șoferi au fost depistați în ultimele zile pe drumurile din municipiul și județul Brașov, unul sub influența substanțelor psihoactive, iar ceilalți doi după ce consumaseră alcool. În toate cele trei cazuri au fost deschise dosare penale, iar cercetările continuă sub coordonarea procurorilor.

Plin de șoferi bețivi și drogați prinși pe străzile Brașovului. Unul avea 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat 1

Primul caz a fost înregistrat miercuri, în jurul orei 16.30, pe strada Hărmanului din municipiul Brașov. Polițiștii Biroului Rutier au oprit un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani din Onești. Pentru că acesta prezenta indicii specifice consumului de substanțe interzise, a fost testat cu aparatul din dotare și transportat ulterior la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
Analizele de specialitate au confirmat prezența substanțelor psihoactive în organism. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Un alt caz a fost descoperit joi, după ce polițiștii Secției Rurale Voila au fost sesizați că o mașină a luat foc pe o stradă din comuna Mândra. La fața locului a fost identificat un tânăr de 26 de ani din Rotbav, care ar fi condus autoturismul prin localitatea Ileni. Mașina a luat foc în momentul în care acesta a încercat să o repornească după o staționare, scrie Biz Brașov.

Verificările au arătat că tânărul nu deținea permis de conducere, iar autoturismul aparținea unei alte persoane. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
În acest caz, polițiștii cercetează posibila comitere a infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, furt în scop de folosință și distrugere din culpă.

Tot joi, în jurul orei 21.00, polițiștii Serviciului Rutier Brașov au oprit un autoturism pe strada Zizinului. La volan se afla un brașovean de 37 de ani, iar aparatul etilotest a indicat valoarea de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost transportat la o unitate medicală pentru stabilirea exactă a alcoolemiei și este cercetat penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Previous Story

Hesburger a deschis primul restaurant din Brașov. Investiție de 500.000 de euro și 20 de locuri de muncă