Un student al Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov a ajutat la salvarea unui adolescent de 16 ani, dispărut în apele iazului din satul Guranda, comuna Trușești, județul Botoșani. Mihai Teodorescu, student în anul al II-lea, era acasă când a fost alertat că băiatul intrase în apă și nu mai ieșise la suprafață.
Mihai a alergat la iaz împreună cu tatăl său, plutonier adjutant șef Ștefan Teodorescu Ioan, pompier la Garda de Intervenție Trușești. Cei doi locuiesc la aproximativ 500 de metri de locul incidentului, astfel că au ajuns rapid la fața locului. Fără să stea pe gânduri, studentul a intrat în apă și a reușit să îl aducă pe adolescent la mal.
Imediat după ce băiatul a fost scos din apă, tatăl și fiul au început manevrele de resuscitare, sub coordonarea telefonică a medicului din Dispeceratul Integrat ISU–SAJ Botoșani. La intervenție au ajutat și alți martori, până la sosirea echipajelor medicale.
La fața locului au ajuns ulterior un echipaj SAJ Botoșani și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, care au continuat manevrele de resuscitare. Adolescentul a fost transportat la spital cu puls, intubat și ventilat mecanic, iar în prezent se află în stare critică.
Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” din Braşov: „Mihai Teodorescu, student în anul II la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă”, a dovedit sâmbătă seara că spiritul de sacrificiu și curajul se formează cu mult înainte de a purta uniforma de ofițer.
Aflat acasă, în satul Guranda, comuna Trușești, județul Botoșani, Mihai a fost alertat că un adolescent de 16 ani a intrat în apele iazului din localitate și nu mai ieșise la suprafață. Împreună cu tatăl său, plutonier adjutant șef Ștefan Teodorescu Ioan, pompier la Garda de Intervenție Trușești, a alergat la fața locului, aflat la doar 500 de metri de casa lor.
Fără să stea pe gânduri, Mihai a intrat în apă și a reușit să scoată tânărul la mal. Tatăl și fiul au început imediat manevrele de resuscitare, coordonați telefonic de medicul Dispeceratului Integrat ISU–SAJ Botoșani, fiind ajutați și de alți martori, până la sosirea echipajelor medicale.
Adolescentul a fost preluat cu puls, intubat și transportat de urgență la spital, fiind în continuare îngrijit de medici.
Suntem mândri că viitorii noștri ofițeri aduc cu ei, dincolo de pregătirea militară, și valorile care fac diferența dintre viață și moarte: curajul, calmul și dăruirea pentru ceilalți.
Felicitări, Mihai! Ești un exemplu pentru întreaga comunitate a Academiei!”
