Criză de locuri în creșele din Brașov: Părinții se bat pe locurile la creșă, 1.300 de cereri pentru doar 680 de locuri disponibile. Ce spune primăria

Peste 1.300 de cereri au fost depuse pentru cele 680 de locuri disponibile în creșele publice din Brașov pentru anul școlar 2026–2027. Prima etapă de înscrieri s-a încheiat, iar numărul solicitărilor confirmă presiunea mare pe sistemul public de educație antepreșcolară din municipiu.

Criză de locuri în creșele din Brașov: Părinții se bat pe locurile la creșă, 1.300 de cereri pentru doar 680 de locuri disponibile. Ce spune primăria 1
(foto cu caracter ilustrativ)

În prezent, Brașovul are 1.245 de locuri în creșele publice. După reînscrierea copiilor care frecventează deja aceste unități, pentru noii beneficiari au mai rămas disponibile 680 de locuri. La finalul perioadei de înscriere, însă, au fost înregistrate 1.300 de cereri, aproape dublu față de capacitatea disponibilă.

Viceprimarul Brașovului, Lucian Pătrașcu, spune că interesul ridicat arată că investițiile făcute în ultimii ani au fost necesare, dar și că sistemul trebuie extins în continuare. Acesta a precizat că municipalitatea va solicita Inspectoratului Școlar Județean Brașov suplimentarea numărului de locuri, după modelul aplicat anul trecut.

„Vom avea discuții cu Inspectoratul Școlar Județean pentru suplimentarea cu aproximativ 205 locuri, așa cum s-a întâmplat și anul trecut. Ne dorim să oferim acces la educație antepreșcolară pentru cât mai mulți copii și să răspundem cât mai bine nevoilor familiilor din Brașov”, a declarat Lucian Pătrașcu, citat de Radio Romania Brasov.

Dosarele depuse la creșe urmează să fie centralizate și procesate conform procedurilor legale. Pentru părinți, etapa următoare este cea a evaluării cererilor și a repartizării locurilor disponibile, într-un context în care cererea depășește clar oferta actuală.

Pentru a crește capacitatea sistemului, Primăria Brașov are în derulare mai multe investiții în creșe noi. Trei unități se află într-un stadiu avansat de realizare: pe strada Ioan Socec nr. 2, în cartierul Tractorul, pe strada Lebedei nr. 18, în Bartolomeu–Avantgarden, și pe strada Fundăturii nr. 4, în cartierul Stupini.

În paralel, municipalitatea pregătește transformarea unei clădiri existente de pe strada Panselelor într-o creșă modernă cu șase grupe. Autoritățile locale vor ca aceste grupe să devină funcționale începând cu 1 septembrie 2027, conform mytex.ro.

„Ne dorim ca cele șase grupe de pe strada Panselelor să fie funcționale începând cu 1 septembrie 2027. Este un proiect important pentru extinderea capacității creșelor din municipiu și pentru sprijinirea familiilor care au nevoie de aceste servicii de educație timpurie“, a declarat viceprimarul.

Familiile care nu vor obține un loc într-o creșă publică pot beneficia de un voucher lunar de 850 de lei, acordat de Primăria Brașov prin Direcția de Asistență Socială. Viceprimarul Lucian Pătrașcu spune că suma nu acoperă integral costurile unei creșe private sau ale unei bone, dar reprezintă un sprijin pentru părinții care nu reușesc să prindă un loc în sistemul public.

„Nu este o sumă care să acopere integral costurile unei creșe private sau ale unei bone, însă reprezintă un sprijin concret din partea administrației locale pentru familiile care, din păcate, nu reușesc să beneficieze de un loc în sistemul public”, a subliniat viceprimarul Lucian Patrașcu.

Previous Story

Brașov. Telecabina Tâmpa introduce biletele cumpărate online. Cât costă urcarea