Last Updated on mai 6, 2026IPJ Brașov anunță că o femeie de 62 de ani din Făgăraș a murit după un incident produs marți dimineață după ce căzut de la înălțime, de la un bloc. La fața locului au fost trimise echipaje de intervenție pentru verificări și acordarea primului ajutor.
Femeia a fost identificată de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș, chemați după ce aceasta s-ar fi precipitat de la înălțime, în zona unui bloc situat pe strada 1 Decembrie 1918 din Făgăraș. Personalul medical sosit la fața locului i-a acordat primul ajutor, iar victima a fost transportată ulterior la o unitate medicală, pentru îngrijiri de specialitate.
Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale, femeia a fost declarată decedată, anunță brașov.net.
Trupul acesteia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, unde urmează să fie efectuată necropsia, pentru stabilirea cauzei exacte a morții.
„Corpul persoanei decedate a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub coordonarea procurorului de caz în vederea lămuririi tuturor aspectelor constatate”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov, conform salutfagaras.ro.
Polițiștii continuă ancheta pentru a stabili împrejurările în care s-a produs tragedia. Reprezentanții IPJ Brașov au făcut și un apel la responsabilitate în tratarea publică a unor astfel de cazuri, subliniind că prezentarea detaliată a unor situații similare poate avea un impact negativ asupra persoanelor vulnerabile.
