Last Updated on mai 1, 2026Brașovul a ales o variantă de reglementare, dar nu o interdicție totală a jocurilor de noroc, în timp ce Râșnov și Sibiu au mers mai departe și au decis eliminarea sălilor de păcănele de pe raza orașelor. Diferența este importantă: la Brașov, jocurile de noroc ar urma să dispară din cartiere, dar vor putea funcționa în continuare în anumite spații, în condiții mult mai restrictive, în timp ce la Râșnov sălile existente vor fi închise până la expirarea autorizațiilor, iar la Sibiu Consiliul Local a votat interzicerea jocurilor de noroc, cu excepția jocurilor loto tradiționale.
Regulamentul aprobat la Brașov prevede că astfel de activități nu vor mai putea funcționa în zonele rezidențiale din cartiere. Primarul George Scripcaru a susținut că obiectivul său a fost ca sălile de jocuri de noroc să nu mai poată funcționa în cartiere, iar în noua formă acestea vor putea exista doar în condiții speciale, de exemplu în hoteluri de 4 sau 5 stele ori în interiorul unor centre comerciale cu suprafață utilă mai mare de 5.000 de metri pătrați. Edilul a spus că, prin aceste criterii, problema este rezolvată „în proporție de 95-98%”.
Noul regulament de la Brașov introduce și distanțe minime față de obiective considerate sensibile. Autorizațiile nu vor putea fi acordate în apropierea școlilor, bisericilor, spitalelor publice sau private, gărilor, autogărilor ori terminalelor de transport. Distanța minimă impusă este de 400 de metri, calculată în linie dreaptă, de la accesul în spațiul pentru care se cere autorizarea până la limita de proprietate a obiectivului protejat.
„Obiectivul meu a fost ca în zonele rezidențiale din cartiere să nu mai poată să funcționeze așa ceva. Condițiile care sunt puse acolo au fost foarte bine analizate. Vor putea doar să funcționeze într-un regim foarte strict, controlat, într-un hotel de 4 sau 5 stele sau în interiorul unui centru comercial cu o suprafață utilă mai mare de 5.000 de metri. Eu cred că în proporție de 95-98% lucrurile sunt rezolvate pentru că aceste detalii din regulament practic interzic funcționarea acestor activități. Sunt cartiere din muncipiul Brașov cu publicitate interzisă, reguli și criterii foarte dure”, a declarat Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, citat de Radio Romania Brașov.
Pe lângă aceste restricții, Brașovul introduce și taxe locale mult mai mari pentru autorizare. Pentru agențiile loto și pariuri sportive, taxa va fi de 500 de lei pe metru pătrat pe an, dar nu mai puțin de 25.000 de lei anual pentru fiecare locație. În cazul jocurilor de noroc tradiționale, taxa ajunge la 1.000 de lei pe metru pătrat pe an, însă nu poate fi mai mică de 250.000 de lei anual pentru fiecare locație. Practic, Brașovul încearcă să limiteze drastic fenomenul prin condiții de amplasare și costuri ridicate, nu printr-o eliminare completă.
La Râșnov, decizia este mai tranșantă. Sălile de jocuri de noroc vor mai funcționa doar până la expirarea autorizațiilor anuale, după care avizul de funcționare nu va mai fi prelungit de Primărie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Râșnov, Răzvan Iancu, toate cele șase săli de jocuri de noroc din oraș ar urma să se închidă până la sfârșitul acestui an.
Măsura de la Râșnov va afecta inclusiv aparatele de tip slot din agențiile Loteriei Române. Agențiile loto vor putea funcționa în continuare pentru activitatea de loterie, însă așa-numitele păcănele vor trebui scoase. Este vorba despre șase aparate care nu vor mai avea voie să funcționeze pe raza orașului, potrivit explicațiilor transmise de reprezentanții administrației locale, scrie bzb.ro.
La Sibiu, interzicerea jocurilor de noroc a venit după o campanie civică și după presiunea comunității asupra aleșilor locali. Consiliera locală Diana Mureșan, inițiatoarea proiectului, a declarat pentru Turnul Sfatului că decizia nu a fost rezultatul unor negocieri politice, ci al implicării cetățenilor. Proiectul a fost adoptat cu 15 voturi, iar interdicția vizează jocurile de noroc, cu excepția jocurilor loto tradiționale.
„Sibiul are o economie foarte puternică. Sunt multe domenii în care se caută forță de muncă. Am mai dat exemplul societății Moara Boromir, ai cărei reprezentanți ziceau acum o lună că au nevoie de 400 de angajați doar în Sibiu. În HoReCa, în toate restaurantele din Sibiu sunt angajați oameni din afara Uniunii Europene, din cauză că nu găsesc forță de muncă locală. Eu cred că mulți dintre cei care lucrează efectiv în sălile de jocuri de noroc au posibilitatea să găsească locuri de muncă în Sibiu”.
Potrivit Dianei Mureșan, schimbarea de poziție din Consiliul Local Sibiu a venit și după un sondaj în care 95% dintre participanți s-au pronunțat pentru interzicere. Aceasta a spus că un asemenea rezultat nu poate fi ignorat de aleșii locali și că proiectul nu ar fi trecut fără implicarea comunității, a părinților, psihologilor și cetățenilor care au semnat petiția sau au participat la consultări.
Astfel, Brașovul rămâne pe o formulă de restricționare, Râșnovul merge spre închiderea completă a sălilor existente, iar Sibiul a transformat presiunea publică într-o interdicție votată în Consiliul Local. În toate cele trei cazuri, mesajul administrațiilor este că jocurile de noroc nu mai pot funcționa ca până acum în orașe
