Aeroportul Brașov negociază rute noi. Ce destinații au fost discutate la Routes Europe

Reprezentanții Aeroportului Internațional Brașov au participat la Routes Europe 2026, unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate dezvoltării rutelor aeriene, unde au discutat cu mai multe companii despre posibile destinații noi pentru Brașov. Evenimentul a avut loc în regiunea Rimini / Emilia-Romagna, din Italia, și a reunit reprezentanți ai peste 120 de companii aeriene din Europa.

Aeroportul Brașov negociază rute noi. Ce destinații au fost discutate la Routes Europe 1

La întâlniri au participat directorul general al Aeroportului Brașov, Daniel Micu, și directorul de dezvoltare al AIBG, Ramona Tică. Aceștia au prezentat studii de caz pentru mai multe destinații pe care conducerea aeroportului le consideră importante pentru Brașov și pentru zona centrală a României. Daniel Micu a declarat că fiecare discuție a deschis căi de comunicare pentru obținerea unor noi rute, anunță Biz Brașov.

Posibile destinaţii pentru Braşov discutate la Routes Europe 2026
Cei doi reprezentanţi ai aeroportului din Braşov au avut discuţii cu următoarele companii aeriene, cărora le-au prezentat studii de caz pentru diverse destinaţii:
– Corendon Airlines şi Pegasus Airlines, pentru curse Braşov – Istanbul – Braşov;
– Swiss Air, pentru curse Braşov – Zurich – Braşov;
– Air Serbia, pentru curse Braşov – Belgrad – Braşov şi pentru curse transoceanice (Canada şi SUA);
– Sky Express Airlines, pentru curse Braşov – Atena – Braşov şi Braşov – Salonic – Braşov;
– AJet Airlines pentru destinaţiile Istanbul şi Ankara;
– Euroairlines, pentru destinaţii din Spania precum Madrid, Barcelona şi Valencia.

În plus, oficialii Aeroportului Brașov au discutat și cu reprezentanții aeroportului din Castellon, aflat la aproximativ o oră de Valencia, pentru o posibilă colaborare prin care cele două aeroporturi să atragă împreună o companie aeriană.

Ruta spre zona Valencia este considerată importantă și prin prisma comunității românești numeroase din acea regiune a Spaniei. Potrivit sursei citate, în zona Valencia se află una dintre cele mai mari comunități de români din Spania, ceea ce ar putea susține interesul pentru o astfel de legătură aeriană directă de la Brașov.

Directorul Aeroportului Brașov, Daniel Micu, spune că instituția speră ca o parte dintre aceste discuții să se concretizeze în perioada următoare. „Am învățat mult și ne bucurăm că am avut oportunitatea să reprezentăm Brașovul și centrul țării la acest eveniment aviatic de top! Sperăm ca discuțiile pe care le-am avut cu toate companiile menționate să se materializeze curând, măcar în parte”, a declarat acesta, conform bzb.ro.

Participarea la Routes Europe nu înseamnă automat lansarea unor curse noi, ci mai ales deschiderea unor negocieri cu operatorii aerieni. Pentru Aeroportul Brașov, astfel de întâlniri sunt importante pentru că noile rute depind de interesul companiilor, de potențialul de pasageri, de stimulentele oferite și de capacitatea aeroportului de a demonstra că Brașovul poate susține zboruri regulate spre destinații cerute de pasageri.

Previous Story

(Video) Razie de amploare în cartierul Astra din Brașov: peste 300 de persoane legitimate, 200 de mașini verificate

Next Story

Un bărbat a murit, altul a fost preluat de elicopterul SMURD Brașov, după explozia unui utilaj