(Video) „Copil aruncat in aer precum o minge”. Polițistul brașovean Daniel Zontea, reacție după accidentul în care un copil a fost lovit grav de o mașină

Last Updated on aprilie 3, 2026Polițistul brașovean Daniel Zontea a reacționat public după accidentul grav în care un copil de 4 ani a fost lovit de o mașină după ce a fugit brusc în șosea. Într-un mesaj publicat online, acesta a spus că tragedii de acest fel arată cât de fragilă poate fi viața și a atras atenția că, în astfel de cazuri, oamenii se grăbesc adesea să caute un vinovat fără să înțeleagă exact ce s-a întâmplat.

(Video) „Copil aruncat in aer precum o minge”. Polițistul brașovean Daniel Zontea, reacție după accidentul în care un copil a fost lovit grav de o mașină 1

Daniel Zontea a subliniat că cei mici nu conștientizează pericolul rutier și pot ajunge în fața unei mașini într-o fracțiune de secundă. El a transmis un apel către părinți să își țină copiii aproape atunci când merg pe lângă drumuri circulate și le-a amintit șoferilor că limitele de viteză din localități există tocmai pentru a-i proteja pe cei vulnerabili, în special pe copii.

Polițistul brașovean Daniel Zontea: „Am fost etichetat la postarea cu acest accident, care exemplifică exact genul acela de moment ce ne arată, încă o dată, cât de fragilă poate fi o viață.
Vedem un copil de vreo 4, poate 5 ani, care a fugit de lângă mamă și care, într-o fracțiune de secundă, a ajuns în fața unei mașini, apoi aruncat in aer precum o minge.

Trist! Extrem de trist.
Dar și mai trist este că, de multe ori, văd cum ne grăbim să găsim un vinovat comod, să-l identificăm cât mai repede pe „acarul Păun” și să arătăm cu degetul în direcția greșită, în loc să înțelegem cu adevărat ce s-a întâmplat.
Dragilor… vedeți voi, astfel de situații pot apărea oricând, căci copiii nu conștientizează pericolul.

Ei au același instinct dintotdeauna. Să fugă, să se smucească și să alerge fără să privească la mașina care se apropie.
De aceea avem aceste limite de viteză în localitate, nu pentru ca masina pe care o conduci nu e sigură, ci pentru că trebuie să îi protejăm aceste mici ființe lipsite de apărare.

Dacă sunteți părinți, vă rog să conștientizați că strada rareori oferă o a doua șansă. Țineți-vă copilul aproape, în fiecare clipă în care ieșiti cu el in stradă.
Iar dacă sunteți conducători auto, nu viteza te pune pe tine în pericol, ci îl pune pe cel care nu știe să se ferească.
Cam atât am avut de spus”

Accidentul la care face referire polițistul brașovean a avut loc în localitatea Podu Turcului, din județul Bacău. Un băiețel de 4 ani mergea pe marginea șoselei împreună cu bunica lui, iar la un moment dat a fugit spre mijlocul drumului și a fost lovit în plin de un autoturism. Impactul s-a produs chiar în fața secției de poliție din localitate.

Copilul a fost salvat datorită intervenției rapide a șefului de post Bogdan Palade și a unei studente la medicină, Andreea Brăilă, care se afla în apropiere. Cei doi au început imediat manevrele de resuscitare, după ce băiatul era inconștient și nu mai respira. După aproximativ trei minute de compresii toracice, copilul a fost readus la viață, iar apoi a fost preluat de ambulanță și transportat la spital.

„Domnii poliţişti alergau, vecinii ieşeau în stradă. Nu respira, era inconştient, nu răspundea la stimuli”, a povestit Andreea Brăilă, studentă la medicină.

„Am ieşit imediat să văd ce s-a întâmplat şi am văzut un copil lovit pe asfalt”, a declarat Ioan Bogdan Palade, şeful Secţiei 4 Podu Turcului.

Andreea Brăilă: Am început manevrele de resuscitare.
Reporter Observator: Ce ai făcut, practic?
Andreea Brăilă: Masaj cardiac extern, cu compresii toracice.
Reporter: Cât a durat intervenţia?
Andreea Brăilă: Aproximativ 3 minute.
Intervenția l-a readus la viaţă. La scurt timp a venit şi o ambulanţă, care l-a transportat la spital.

Medicii au anunțat că băiatul este acum în afara oricărui pericol, însă a suferit o fractură la femurul drept, pentru care urma să fie operat. Mama copilului le-a transmis mulțumiri celor doi salvatori, iar aceștia au spus că au făcut doar ceea ce trebuia făcut într-un astfel de moment-limită.

„Există o fractură la nivelul femurului drept pentru care urmează să se intervină chirurgical mâine”, a precizat Aurelia Ţaga, director medical la Spitalul Medical Bacău.

Previous Story

Restricții de circulație pentru Semimaratonului Brașovului. Ce zone vor fi afectate

Next Story

Două procesiuni religioase în aceeași zi, la Brașov. Catolicii ies în Procesiunea Învierii, ortodocșii în Procesiunea de Florii