Last Updated on aprilie 6, 2026Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a efectuat vineri, 3 aprilie, un control în județul Brașov, în zona Zărnești, unde a reclamat existența unei practici prin care unele stații de sortare a agregatelor minerale ar fi folosite ca paravan pentru extracția ilegală de balast. La verificare a participat și deputatul brașovean Ovidiu Paraschivescu.
Ministrul a spus că pe perimetrul unei astfel de stații a fost găsit balast extras ilegal, în cantitate suficientă pentru deschiderea unui dosar penal, însă unitatea a continuat să funcționeze cu avizele de mediu și de ape. Diana Buzoianu a susținut că aceasta ar fi o metodă folosită frecvent: operatorul se autorizează pentru stație de sortare, dar aduce echipamente care permit exploatarea ilegală.
În timpul controlului, celor prezenți li s-a transmis că ar fi fost vorba doar despre „o bucățică” de balast extras ilegal și că activitatea principală a stației este una legală, cu agregate provenite din perimetre autorizate, inclusiv din zona Codlea. Pentru clarificarea situației, ministrul a cerut răspunsuri până luni, 6 aprilie.
„Este o staţie pe perimetrul căreia a fost găsit balast ilegal, suficient cât să depuneţi plângere penală, dar aţi lăsat staţia şi avizul de funcţionare? A fost deschis dosar penal pentru balastul ilegal, dar a fost lăsată să funcţioneze cu avize, cu tot, staţia de sortare balast. Au echipamente care le permite extragerea balastului. Am înţeles că aceasta este o metodă foarte populară. Te avizezi pentru staţie de sortare, dar îţi aduci echipamente şi exploatezi ilegal”, a declarat Buzoianu, conform bzb.ro.
Deputatul Ovidiu Paraschivescu a declarat că stația verificată a fost aleasă aleator, fiind prima stație de sortare de balast întâlnită în timpul deplasării. El a adăugat că reprezentanții Sistemului de Gospodărire a Apelor Brașov le-ar fi confirmat că stația ar fi fost folosită ca paravan pentru extracția ilegală și că, deși există un dosar penal deschis de aproximativ trei luni, activitatea nu a fost oprită.
