Last Updated on aprilie 14, 2026Un grav accident feroviar petrecut luni dimineață s-a încheiat tragic pentru un bărbat de 71 de ani, al cărui autoturism a fost lovit de tren la o trecere la nivel cu calea ferată. În mașina făcută zob, echipele de intervenție au găsit și câinele bărbatului, grav rănit, pe care medicii au încercat să îl salveze timp de aproape două ore. Potrivit Știrile Pro TV, animalul a fost stabilizat și transportat ulterior la o clinică veterinară.
Accidentul s-a produs între localitățile Parța și Peciu Nou, după ce șoferul, care venea dinspre Timișoara, nu ar fi respectat indicatorul Crucea Sfântului Andrei. Martorii au povestit că autoturismul s-ar fi oprit chiar pe șine în momentul în care trenul se apropia, iar mecanicul a încercat să frâneze, însă impactul nu a mai putut fi evitat. În tren se aflau 30 de pasageri, dar niciunul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Pasager: ”S-a auzit o bubuitură foarte puternică, dar înainte de bubuitură a frânat dânsul. Mecanicul spune că a oprit cumva pe linie”.
Pompierii au reușit să îl scoată pe bărbat din mașina distrusă, însă, în ciuda manevrelor de resuscitare, viața acestuia nu a mai putut fi salvată. Medicii au descoperit apoi pe bancheta din spate a autoturismului câinele stăpânului, rănit grav. Cadrele medicale i-au acordat îngrijiri la fața locului și au continuat eforturile până când animalul a putut fi predat unei asociații și transportat la o clinică veterinară, unde are șanse de supraviețuire.
Pasager: ”Clar s-a simțit intenția de frânare a domnului mecanic, dar na, cam degeaba. Inițial am crezut că doar a fost impinsă mașina pe lateral, dar impactul a fost puternic și nu mai era nimic de făcut”.
Circulația feroviară a fost oprită pe ambele fire, iar intervenția autorităților a durat ore întregi. Două tragedii în doar 24 de ore, în plină perioadă de sărbătoare, conturează un tablou sumbru al neatenției și al destinelor frânte brutal, scrie Fanatik
