Last Updated on aprilie 15, 2026Wizz Air a anunțat că va introduce un nou model de scaune în viitoarele aeronave pe care le va primi în flotă. Potrivit Economedia, noile avioane Airbus A321neo ale companiei vor fi echipate cu scaune produse de Geven, companie specializată în soluții pentru cabinele aeronavelor.

(foto economica.net)
Acordul vizează aproape 200 de seturi de echipamente pentru aeronave, ceea ce înseamnă aproximativ 45.000 de locuri pentru pasageri. Pentru această etapă de modernizare, Wizz Air a ales modelul de scaun „Eva”, prezentat de companie drept cel mai ușor de pe piață pentru aeronave cu fuzelaj îngust și capacitate mare.
Potrivit sursei, noul model este gândit pentru a oferi mai mult spațiu și un confort mai bun pentru pasageri. Scaunele au un spătar îmbunătățit, realizat integral din material compozit, care mărește spațiul pentru genunchi, și includ o pernă structurală ușoară, concepută să elimine necesitatea unei baze tradiționale a scaunului.
Wizz Air susține că noile scaune vor contribui și la reducerea consumului de combustibil și a emisiilor, datorită greutății mai mici, dar și la costuri de exploatare mai reduse. În plus, compania spune că designul a fost personalizat în culorile specifice brandului.
Reprezentanții Geven și Wizz Air au declarat că alegerea modelului „Eva” face parte din strategia companiei de a combina eficiența operațională cu o experiență îmbunătățită pentru pasageri, pe fondul extinderii flotei A321neo.
„Suntem încântați să ne consolidăm parteneriatul de lungă durată cu Wizz Air prin intermediul acestui proiect extraordinar”, a declarat Pasquale Rapullini, director de vânzări și dezvoltare comercială la Geven. „Modelul «Eva» a fost conceput pentru a oferi un confort excepțional și pentru a răspunde cerințelor stricte în materie de operațiuni și eficiență ale companiilor aeriene moderne. Colaborarea cu Wizz Air ne permite să transpunem viziunea și cunoștințele noastre comune direct în experiența pasagerilor.”
„Alegerea scaunelor «Eva» vine în sprijinul strategiei noastre de a combina eficiența cu o experiență îmbunătățită pentru pasageri”, a declarat Julia Brix, Supply Chain Officer în cadrul Wizz Air. „Designul ușor și reducerea emisiilor reprezintă priorități cheie pentru Wizz Air, iar această soluție le îndeplinește pe amândouă fără compromisuri. Prin alegerea scaunelor «Eva» pentru flota noastră de aeronave A321neo, ne confirmăm orientarea către soluții inovatoare pentru cabină, care sporesc eficiența, menținând în același timp standarde ridicate de confort pentru pasageri. Această colaborare stabilește un nou standard de referință pentru interioarele de cabină cu densitate ridicată, demonstrând modul în care designul, performanța și sustenabilitatea pot fi combinate cu succes.”
