Last Updated on aprilie 16, 2026Brașovul intră într-o nouă etapă a transportului feroviar, după ce primul tren cumpărat de stat și dat spre operare unei companii private a fost lansat pe ruta București – Brașov. Potrivit Autorității pentru Reformă Feroviară, garnitura Alstom IR 16575 a intrat în serviciul comercial miercuri, 15 aprilie, fiind operată de InterRegional Călători, în baza unui contract atribuit prin licitație publică, anunță Hotnews
Este, practic, prima situație în care un tren de călători plătit de stat nu este atribuit direct CFR, ci ajunge la un operator privat în urma unei proceduri competitive. ARF a transmis că momentul marchează un pas important către o piață concurențială a serviciilor publice feroviare, în linie cu regulile europene care prevăd atribuirea contractelor prin proceduri competitive.
Potrivit președintelui ARF, Claudiu Mureșan, noul sistem ar trebui să ducă la reducerea costurilor pentru societate, prin scăderea subvențiilor unitare, dar și la creșterea calității serviciilor oferite călătorilor și la o eficiență mai bună a transportului public feroviar, scrie bzb.ro.
Braşov – Cluj, cu trenuri noi
Cele 13 rame electrice interregionale Alstom vor fi operate de InterRegional Călători, în baza H.G. nr. 1178/2025, şi urmează să circule pe următoarele rute de circulaţie:
-Bucureşti Nord – Braşov – Cluj Napoca;
-Bucureşti Nord – Braşov;
-Braşov – Deda – Cluj Napoca;
-Cluj Napoca – Deva – Timişoara Nord.
