Deputatul brașovean Gabriel Andronache, liderul grupului PNL din Camera Deputaților, susține că mai mulți parlamentari PSD ar putea sprijini actualul Guvern condus de Ilie Bolojan, chiar dacă partidul a decis ieșirea de la guvernare.

Potrivit Biz Brașov, Andronache afirmă că a avut discuții în Parlament cu „mai mulți colegi responsabili de la PSD”, care nu ar fi de acord cu decizia conducerii social-democrate. Deputatul liberal spune că aceștia ar putea susține guvernul minoritar, în special pentru a evita o criză politică mai amplă și pentru a continua gestionarea fondurilor din Programul Național de Redresare și Reziliență.
Andronache Gabriel: „Din discuțiile din Parlament am constatat că diverși parlamentari PSD responsabili, care nu vor să arunce în haos țara, ar putea susține guvernul minoritar condus de premierul Bolojan, pentru a gestiona cât mai bine posibil absorbția fondurilor din Programul Național de Redresare și Reziliență.
S-ar putea să existe anumită susținere parlamentară pentru actualul guvern chiar din rândurile PSD”
Declarația vine după ce miniștrii PSD și-au depus demisiile din Guvern, ca prim pas concret al crizei politice declanșate de social-democrați. În acest context, Ilie Bolojan continuă guvernarea alături de USR și UDMR, fără sprijinul oficial al PSD, cel puțin până la o eventuală moțiune de cenzură în Parlament.