Scripcaru anunță că peste 50.000 de brașoveni vor plăti impozite mai mici

Last Updated on martie 4, 2026La Brașov, peste 50.000 de proprietari de imobile și aproximativ 5.000 de persoane cu dizabilități vor beneficia de reduceri la impozitele locale, după intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 9/2026. Facilitatea se aplică atât pentru clădirile vechi de peste 50 sau 100 de ani, cât și pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat, iar autoritățile locale au anunțat că reducerile vor fi aplicate automat, fără ca beneficiarii să mai fie nevoiți să depună cereri la Direcția Fiscală.

Scripcaru anunță că peste 50.000 de brașoveni vor plăti impozite mai mici 1

Primarul George Scripcaru a avut astăzi o discuție cu directorul Direcției Fiscale, Bianca Stoica, astfel încât aplicarea prevederilor legale să se facă fără ca persoanele care se încadrează în aceste categorii să fie nevoite să mai facă vreun demers pentru a beneficia de această reducere.

,,Ne-am întâlnit astăzi pentru a stabili cel mai facil mod pentru brașoveni de aplicare a prevederilor Ordonanței nr. 9 din 27 februarie 2026, care vizează două aspecte importante: modificarea impozitelor locale pentru persoanele cu dizabilități (handicap grav și accentuat) și reglementări privind taxele pentru clădirile cu vechime de peste 50, respectiv peste 100 de ani. În ceea ce privește persoanele cu handicap grav și accentuat, dorim să simplificăm cât mai mult procedura de aplicare a facilităților fiscale.

După discuțiile purtate cu conducerea Direcției Fiscale, s-a stabilit că nu va mai fi necesară deplasarea beneficiarilor la sediul instituției de pe strada Dorobanților. Primăria a preluat deja, de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov, bazele de date actualizate cu persoanele încadrate în cele două grade de handicap. Pe baza acestor informații, Direcția Fiscală va opera automat în sistem facilitățile prevăzute de lege. Astfel, eliminăm drumurile inutile și aglomerația la ghișee.

Este o veste bună pentru cetățeni și o măsură pe care o vom implementa începând cu această lună. Se menține și bonificația de 10% pentru contribuabilii care își achită impozitele locale integral până la data de 31 martie. Vom accelera procedurile astfel încât cât mai multe persoane să poată beneficia de această reducere. Pentru cei care au achitat deja sumele înainte de aplicarea noilor prevederi, există două opțiuni: fie diferențele vor fi compensate cu obligațiile fiscale viitoare, fie sumele vor fi restituite, la cerere. Fiecare contribuabil va putea alege varianta cea mai convenabilă. Vom corela toate aspectele procedurale necesare, astfel încât implementarea să fie cât mai simplă și eficientă pentru toți cei implicați”, a precizat primarul George Scripcaru, citat de mytex.ro.

Câți beneficiari sunt la Brașov
În ceea ce privește persoanele cu dizabilități, aproximativ 5.000 vor benefica de reducerea impozitului pentru locuința de domiciliu, pentru terenul aferent și pentru autoturismul propriu, dacă acesta are o capacitate cilindrică mai mică de 2.000 de cmc..

Conform prevederilor legale, persoanele cu handicap grav vor beneficia de o reducere de 50%, iar pentru cele cu handicap accentuat reducerea va fi de 25%.

În cazul clădirilor cu o vechime mai mare de 50 de ani, proprietarii vor beneficia de o reducere de 15%, iar pentru cele cu o vechime mai mare de 100 de ani, de 25%.

De aceste prevederi vor beneficia proprietarii celor 46.461 de imobile cu o vechime între 50 și 100 de ani, la care se adaugă cei care dețin în proprietate cele 4.873 de imobile cu o vechime mai mare de 100 de ani.

Previous Story

Tragedie la ora de sport: un elev de 14 ani s-a prăbușit pe teren și a murit, medicii nu au mai reușit să îl salveze

Next Story

Brașov. RATBV modifică traseul liniei 16 de mâine: două stații noi în zona Bartolomeu și un nou capăt de linie la Depozitele ILF. Ce se schimbă și pentru linia 23