Sânpetru reduce cu 10% impozitele locale: primarul a convocat ședință extraordinară pentru vot

Last Updated on martie 11, 2026Primarul din Sânpetru, Marian Arhire, a convocat pentru miercuri, 11 martie, o ședință extraordinară a Consiliului Local în care propune reducerea cu 10% a impozitelor locale pentru clădiri, terenuri intravilane și autovehicule.

Sânpetru reduce cu 10% impozitele locale: primarul a convocat ședință extraordinară pentru vot 1

Potrivit sursei, măsura este posibilă în baza OUG nr. 9 din 27 februarie 2026, act normativ care permite autorităților locale să reducă impozitele. Dacă proiectul va fi aprobat de consilierii locali, persoanele care și-au achitat deja taxele vor putea fie să lase diferența în contul altor obligații fiscale, fie să ceară restituirea banilor.

Primarul anunță și alte reduceri prevăzute pentru anumite categorii. Astfel, persoanele cu handicap grav ar putea beneficia de o reducere de 50% a impozitului pentru auto, clădire și terenul aferent, iar persoanele cu handicap accentuat de o reducere de 25%.

De asemenea, sunt prevăzute reduceri și pentru clădirile vechi. Pentru imobilele mai vechi de 100 de ani, reducerea ar urma să fie de 25%, iar pentru cele mai vechi de 50 de ani de 15%.

Primarul Marian Arhire🟢 Miercuri, 11 martie, de comun acord cu reprezentanții partidelor politice, am convocat ședință extraordinară de Consiliu Local, pentru reducerea cu 10% a impozitelor din comuna Sânpetru pentru clădiri, teren intravilan și autovehicule. Demersul este posibil în baza OUG nr 9, din 27 februarie 2026.
📌 In cazul persoanelor care au platit deja impozitul, diferența va fi considerată în contul altor obligații fiscale sau poate fi restituită, la cerere.

ℹ️ Guvernul a mai decis si alte reduceri menite să sprijine persoanele vulnerabile și să coreleze impozitul cu valoarea reală a proprietăților vechi:
● Pentru persoanele cu dizabilitati, reduceri ale impozitului auto, clădire și terenul aferent:
-50% pentru persoanele cu handicap grav

-25% pentru persoanele cu handicap accentuat
● Pentru clădiri vechi, reduceri de:
-25% cele mai vechi de 100 ani
-15% pentru cele mai vechi de 50 de ani”

Previous Story

Brașov. Noul regulament al parcărilor de reședință intră în faza finală. Un singur loc per familie, mașini doar cu domiciliu și înmatriculare locală

Next Story

Brașoveanca Roxana Mînzatu a anunțat spitalele care primesc bani europeni pentru finalizare. Proiectul Brașovului nu este pe listă