Mircea Lucescu a leșinat: a fost chemată Salvarea. Anunţul făcut de FRF

Last Updated on martie 29, 2026Mircea Lucescu a ajuns duminică la spital, după ce i s-a făcut rău în cantonamentul echipei naționale de la Mogoșoaia. Primele informații apărute în presa sportivă arată că selecționerului i s-a acordat ajutor medical la baza de pregătire, apoi a fost transportat cu ambulanța pentru investigații suplimentare.

Mircea Lucescu a leșinat: a fost chemată Salvarea. Anunţul făcut de FRF 1

Potrivit informațiilor publicate până acum, Mircea Lucescu a fost stabilizat înainte de plecarea spre unitatea medicală, iar un EKG rapid ar fi indicat că nu a fost vorba despre un infarct. În paralel, Digi Sport a relatat că FRF a transmis că starea selecționerului este stabilă.

Incidentul vine după o perioadă în care selecționerul României a mai avut probleme de sănătate. ProSport a relatat la finalul lunii ianuarie că Mircea Lucescu fusese internat de urgență, iar ulterior publicația a scris că acesta a fost externat după mai multe zile de spitalizare și a continuat investigațiile medicale, scrie Pro Sport.

Anunţul făcut de FRF după ce lui Mircea Lucescu i s-a făcut rău
Dacă iniţial, oficialii s-au temut de un infarct al selecţionerului, se pare că, din fericire, nu a fost vorba de aşa ceva. Pentru investigaţii amănunţite, Lucescu va ajunge la Spitalul Universitar din Bucureşti.

“Federația Română de Fotbal dorește să informeze publicul și reprezentanții mass-media cu privire la incidentul medical petrecut astăzi în cadrul cantonamentului echipei naționale a României.
În timpul ședinței tehnice premergătoare ultimului antrenament înaintea plecării spre Slovacia, selecționerului Mircea Lucescu i s-a făcut rău. Primele măsuri de asistență au fost luate imediat de către membrii staff-ului medical al echipei naționale, care i-au acordat primul ajutor la fața locului.

În urma apelului la serviciul de urgență 112, două echipaje SMURD s-au deplasat de urgență la baza de pregătire. Intervenția promptă a personalului medical a permis stabilizarea rapidă a tehnicianului.

În acest moment, starea selecționerului este stabilă. Cu toate acestea, conform protocoalelor medicale în vigoare și pentru a elimina orice risc, Mircea Lucescu a fost transportat la o unitate spitalicească din Capitală pentru investigații amănunțite și monitorizare de specialitate.”, se arată pe frf.ro.

Previous Story

(Video) Scripcaru: „Hai să vorbim deschis”. Primarul Brașovului acuză lipsa intervențiilor din anii trecuți în care nu s-au făcut toaletări și nu s-au înlocuit arborii bolnavi

Next Story

(Video) Accident cu trei victime la ieșirea din Brașov. Trei persoane au fost rănite