Last Updated on martie 27, 2026Primăria Brașov pregătește o reducere importantă de personal, după ce Prefectura Brașov a transmis numărul maxim de posturi care pot exista în instituțiile din subordinea municipalității. Potrivit informațiilor publicate de Buna Ziua Brașov, primul pas va fi făcut în ședința Consiliului Local din 31 martie, când aleșii locali urmează să aprobe hotărârea privind aplicarea noilor limite stabilite de Prefectură.
Conform calculelor transmise de Prefectură, aparatul de specialitate al primarului municipiului Brașov va avea 271 de posturi, cu 65 mai puține decât în actuala organigramă, unde sunt prevăzute 336 de posturi, inclusiv cele ale viceprimarilor, scrie bzb.ro
În aceeași adresă sunt precizate și noile plafoane pentru alte structuri aflate în zona administrației locale. Direcția Fiscală Brașov ar urma să aibă 118 posturi, Serviciul Public Administrare Piețe Brașov 39 de posturi, Direcția Administrare Infrastructură Sportivă Brașov 39 de posturi, Grădina Zoologică Brașov 43 de posturi, iar Clubul Sportiv Municipal Corona Brașov 13 posturi.
„Curățenie” capitală la Primăria București. Sute de posturi vor fi desființate, iar mai multe instituții comasate
În toată țară, tot mai multe primării taie din cheltuieli și reduc schemele de personal. Și Primăria Capitalei a anunțat un val de concedieri. Peste 700 de posturi, din care mai mult de jumătate, sunt vacante și vor fi desființate, scrie stirileprotv.ro.
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei: Primăria Capitalei în acest moment are undeva la 1272 de posturi, un număr foarte mare raportat la nevoile reale. Această primăria n-a mai fost reorganizată pe bune de foarte mult timp. Aici undeva la 170 de salariați își vor înceta raportul de muncă. Cei care vor rămâne, evident, conform legii vor fi supuși unui proces de testare. Va fi un concurs și cine câștigă concursul, rămâne pe post.
Ce instituții vor fi comasate
Cea de-a doua măsură vizează 7 instituții de cultură din cadrul Primăriei, printre care Creart, Arcub și Proedus, care organizează evenimente precum Străzi Deschise pe Calea Victoriei și festivalul iMapp. Toate acestea vor fi comasate într-o singură instituție, care se va numi Direcția Generală de Arte și Evenimente Urbane. În total, din cele 267 de posturi în prezent, vor rămâne 155. O a treia măsură anunțată vizează comasarea a 3 instituții cu atribuții în administrarea domeniului public – ALPAB, Centrul de Protecția Plantelor și Administrația Cimitirelor. Aici vor fi desființate 260 de posturi și vor fi dați afară 40 de angajați.
