Last Updated on martie 11, 2026Pe terenul de 3.461 de metri pătrați din vecinătatea străzii Mici, unde în trecut a funcționat un depozit al operatorului de salubritate Urban, firma Kronstadt Hotel reia proiectul imobiliar care include un hotel de 3 stele și un bloc de locuințe, în apropierea viitoarei Săli Polivalente a Brașovului.
Potrivit Biz Brașov, investiția a primit autorizația inițială în 2023, însă lucrările au intrat ulterior în stand-by din cauza problemelor apărute la fundație. Zona este una mlăștinoasă, iar după începerea săpăturilor a început să iasă apă, astfel că locul excavat s-a transformat practic într-un lac. Pentru a putea continua proiectul, dezvoltatorul a obținut acum o nouă autorizație de la Primăria Brașov, valabilă 12 luni, care vizează continuarea lucrărilor și îmbunătățirea terenului de fundare.
Proiectul prevede realizarea unui imobil format din două corpuri structurale distincte, alipite. Unul va avea funcțiune rezidențială, cu parter destinat birourilor și serviciilor, iar celălalt va avea destinația de hotel de 3 stele. În plus, sunt incluse drumuri interioare, împrejmuire parțială, rețele interioare și organizare de șantier.
Hotelul ar urma să fie operat sub brandul Ibis Styles. Potrivit sursei, investiția era estimată, în urmă cu trei ani, la aproximativ 2,5 milioane de euro.
