(Video) Brașov. Codin Maticiuc a explicat de ce nu începe lucrările la secția de Oncologie de la Mârzescu

Last Updated on februarie 3, 2026Fundația Metropolis a anunțat decizia de a se retrage din proiectul de extindere a infrastructurii de radioterapie oncologică de la Spitalul Mârzescu din Brașov, în urma neînțelegerilor privind alocarea bugetară și coordonarea investiției. Conform comunicării organizației, fonduri de peste 560.000 de euro rămân disponibili pentru un alt proiect regional în municipiul Brașov, iar planurile privind continuarea proiectului inițial urmează să fie rediscutate cu autoritățile locale și partenerii implicați.

(Video) Brașov. Codin Maticiuc a explicat de ce nu începe lucrările la secția de Oncologie de la Mârzescu 1

Anunțul a fost făcut marți, 3 februarie, chiar în fața clădirii care urma să intre în renovare, de către Codin Maticiuc, președintele Fundației Metropolis. Acesta a explicat că decizia vine în contextul în care Consiliul Județean Brașov – structură de care aparține întreg Spitalul Clinic Județean de Urgență – urmează să deruleze lucrări ample de reabilitare a imobilului, investiția publică fiind estimată la peste 60 de milioane de lei, scrie Brașov Metropolitan.

„Astăzi am fost la Brașov, din respect pentru donatorii și susținătorii cauzei noastre. Persoanele fizice și juridice sunt aici atât de implicate în comunitate, că m-am simțit dator să vin să vă dau niște explicații. Suntem nevoiți să ne oprim cu renovarea Pavilionul Mârzescu. Planul nostru era să reabilităm termic, electric și sanitar toată clădirea, să construim băi în saloane și să schimbăm toate finisajele corpului de spital”, a explicat Codin Maticiuc, pe pagina sa de Facebook.

„Am strâns peste 500.000 de euro și eram convinși că vom reuși să adunăm și diferența. Apoi am aflat din presă că acest corp va fi reabilitat cu 12 milioane de euro. Este un lucru care mă bucură foarte tare. Îmi place când statul face mai mult decât noi, ONG-urile. În astfel de lupte cu statul vreau să fiu înfrânt întotdeauna”, a declarat Codin Maticiuc.

În urma retragerii, suma de 564.907 euro, provenită exclusiv din donații, rămâne disponibilă pentru un nou proiect medical în Brașov. Președintele Fundației Metropolis a precizat că nu ia în calcul mutarea fondurilor în alte orașe, deși ar fi o variantă mai simplă din punct de vedere logistic.

„Nu vreau ca banii să plece din Brașov. Oamenii au donat pentru oncologie. Vreau să discut cu donatorii și cu managerii spitalelor din Brașov, pentru a găsi cel mai potrivit proiect. Sunt peste 500.000 de euro și sunt convins că vom găsi ceva relevant”, a declarat Maticiuc, precizând că decizia finală va fi luată în aproximativ două luni.

Secția de oncologie a Spitalului Clinic Județean Brașov funcționează într-o clădire veche din 1930, cu risc seismic, dar, paradoxal, autorizată an de an, după cum notează digi24.ro. La ultimul control pe care l-a făcut, anul trecut, Direcția de Sănătate Publică (DSP) a dat două avertismente și o amendă de 2.000 de lei pentru condiții de igienă precară și nerespectarea circuitelor, explică mytex.ro.

Codin Maticiuc: „Avem acum 564 907 Euro, o sumă strânsă de brașoveni pentru Brașov și care va rămâne cu siguranță aici.
În ce spital? Vă rog să-mi spuneți voi în comentarii”

Previous Story

Condamnați la Brașov, Italia spune DA extrădării lui Dani Mocanu și a fratelui său

Next Story

Aeroportul Brașov rupe topurile: ianuarie 2026, creștere cu 60% a numărului de pasageri, față de ianuarie 2025