Un accident rutier s-a produs ieri, după ce un șofer a pierdut controlul mașinii, a sărit peste un sens giratoriu și s-a oprit pe acoperișul unui magazin. Șoferul a fost rănit și transportat la spital, iar poliția a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele producerii accidentului.
Accident spectaculos, vineri noapte, într-o comună din județul Ilfov. Un cetățean turc de 54 de ani a ajuns la spital, după ce a sărit cu mașina peste un sens giratoriu și s-a oprit pe acoperișul unui magazin.
Martor, pentru Știrile Pro Tv: „A intrat direct în sens, a sărit în sus și a căzut pe magazin. Am înțeles că mașina venea dinspre București, cu viteză foarte mare”.
Martor: „Vă dați seama dacă a zburat 40 de metri de acolo până pe clădirea asta, cred că a avut viteză”.
Femeie: „Din câte am înțeles, conducătorul autoturismului era sub influența alcoolului. Cred că a pierdut controlul mașinii”.
La fața locului, au ajuns salvatorii. Șoferul turc a fost transportat la spital, iar autoritățiile au deschis acum o anchetă.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul, scrie Observator.
