Last Updated on februarie 17, 2026Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pregătește modificări majore la sistemul bonus-malus pentru RCA, cu reguli mai dure pentru șoferii care produc accidente și opțiuni noi pentru scăderea costurilor în familie. În proiect, orice daună poate însemna coborârea cu două clase, accidentele cu răniți pot duce la minus patru clase, iar alcoolul sau drogurile adaugă penalizări suplimentare, ceea ce poate urca tariful până la de trei ori mai mult. Pentru compensare, ASF ia în calcul „polița de familie” și transferul de bonus între soți/parteneri, astfel încât clasele să poată fi folosite pentru un preț mediu mai mic.
Mai exact, se poate face troc în familie, soțul sau soția își pot ceda reciproc clasele bonus-malus pentru a obține un tarif mai bun. În schimb, șoferii care au provocat accidente vor plăti de trei ori mai mult.
Una dintre cele mai importante modificări vizează schimbarea din temelii a sistemului bonus-malus.
„Reducerea maximă la RCA rămâne 50%, însă va fi mai greu de obținut. Numărul claselor de bonus crește de la 8 la 14, așa că șoferii trebuie să conducă mai mulți ani fără accidente”, a spus reporterul Observator Georgiana Pocol.
„Dacă treci automat de la B8 la B14 n-ar fi o problemă, dar dacă în anul următor ar trebui să ajungi la B9 și tot așa până la B14, înseamnă că șoferii care nu au accidente de obicei vor plăti în plus până când vor ajunge la nivelul de reducere de 50% aferent clasei”, a punctat brokerul de asigurări Valeriu Bădilă.
„Se înăspresc și penalizările. Numărul claselor de malus crește de la 8 la 12, iar la nivelul maxim RCA poate ajunge până la de trei ori mai mare. În prezent, majorarea maximă este de aproximativ 80%”, a mai explicat reporterul Observator Georgiana Pocol.
Orice daună te coboară două clase
Acum, orice daună te coboară două clase. În noul sistem pregătit de ASF, o tamponare înseamnă minus două clase, un accident cu răniți minus patru, iar alcoolul sau drogurile mai adaugă încă două clase.
„Până la acest moment sistemul punea egal între un șofer care zgârie o oglindă la momentul parcării versus un șofer care a creat vătămări corporale, pagube materiale, a mai condus și sub influența băuturilor alcoolice. Ambii șoferi erau retrogradați cu două clase de bonus-malus. În propunerea de față – 6 clase”, a spus brokerul Marius Constantinescu.
Ce este „poliţa de familie”
Pentru a compensa sistemul mai dur, autoritățile iau în calcul introducerea „poliței de familie”. Membrii aceleiași familii pot face o asigurare comună, iar prețul se calculează ca o medie. De exemplu: fiul a avut accidente și este încadrat la malus 1, deci plătește mult. Tatăl nu a avut incidente și este la bonus 2. Dacă fac poliță împreună, ajung la B0, nivel neutru. Fiul nu mai plătește o poliță foarte scumpă, iar costul total scade.
„Ar fi mult mai ok, vă dați seama. Tot ce trebuie plătit mai puțin pe toată lumea încântă. […] În jur de 1.400 lei la mașinuța asta. […] Foarte mult, la mașinuța asta, la ce motor are”, și-a dat cu părerea un șofer.
Ce este transferul de bonus
Mai apare și transferul de bonus: un partener cu reducere mare poate ceda câteva clase celuilalt. De exemplu, soțul a avut accidente și este încadrat la malus 4, deci plătește mult. Soția nu a avut incidente și este la bonus 8. Soția poate ceda o parte din bonus, iar soțul iese din zona de penalizare. Familia ar putea să economisească în acest fel câteva sute de lei pe an.
Ce clauze noi vor apărea în polițele RCA
ASF intenționează să introducă noi opțiuni contractuale, precum:
franșiza (similară celei din polițele CASCO),
menținerea clasei bonus-malus,
clauza de dezastru,
reînnoirea automată,
suspendarea facultativă a poliței.
Franșiza ar presupune ca șoferul să suporte o parte din costul daunelor, în schimbul unei prime mai mici.
În plus, polițele ar putea include un cod QR cu informații utile în caz de accident, scrie B1Tv. Potrivit proiectului, „potențialul asigurat trebuie să înțeleagă de la ce primă de asigurare se pleacă pe segmentul din care face parte, care sunt sumele care se scad sau se adaugă și care sunt justificările pentru încărcările sau discount-urile aplicate”.
Proiectul ASF se află încă în lucru. Reprezentanții Autorității nu au vrut să comenteze în acest moment schimbările.
