Maternitatea Brașov. Tătici tot mai curajoși: 479  au cerut să asiste la naștere. Cât costă prezența lângă mămică

Last Updated on februarie 27, 2026La Maternitatea Brașov, prezența tatălui la naștere nu mai este o excepție: în 2025 au fost înregistrate 479 cereri/nașteri cu aparținător, peste nivelul din 2024 (394). Spitalul precizează că practica există de peste 15 ani și că, după renovarea sălii de naștere, fiecare gravidă are o sală cu un singur pat, ceea ce face posibilă prezența tatălui la nașterile naturale, iar la cezariană acesta poate fi prezent în zona de naștere, dar nu în sala de operație.

Maternitatea Brașov. Tătici tot mai curajoși: 479  au cerut să asiste la naștere. Cât costă prezența lângă mămică 1

La Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie „Dr. I.A. Sbarcea” din Braşov, naşterea cu aparţinător se practică de mai bine de 15 ani.
„Inainte de renovarea sălii de naştere, exista un salon separat ( „Salonul Orange”), în care gravida în travaliu putea fi însoţită de soţ. Pe atunci, erau câteva astfel de naşteri pe lună. Dupa renovare, fiecare gravidă are la dispozitie o sală de naştere cu un singur pat, de aceea în fiecare astfel de salon tatăl poate asista la naştere. De asemenea, în cazul naşterilor prin operaţie cezariană, tatăl poate fi prezent la sala de naştere , însă nu în sala de operaţie şi vede nou-născutul imediat după naştere”, a declarat pentru Biz Braşov dr. Tudor Iacovache, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie „Dr. I.A. Sbarcea” Braşov, scrie Biz Brașov.

Tot mai mulţi
La Maternitatea din Braşov, tot mai mulţi taţi şi-au făcut curaj să participe la naşterea micuţilor, astfel că numărul „îndrăzneţilor” a crescut în 2025, comparativ cu anul anterior.

„Numărul de naşteri cu apartinător a crescut în ultimii ani, spre exemplu în 2025 au fost 479 faţă de 394 în anul 2024. Beneficiile sunt atât pentru mama, care se bucură de sprijinul emoţional al soţului pe parcursul travaliului, cât si pentru tata, care în loc de o aşteptare plină de neliniste lângă telefon, este alături de soţia sa pe durata travaliului şi vede nou-nascutul imediat după naştere.

Viitorii părinţi apreciază mult aceste clipe, şi ne bucurăm că putem să le punem la dispoziţie această oportunitate. Personalul medical este cel care urmăreşte travaliul si asistă naşterea, respectiv moaşa, medic obstetrician, neonatolog, asistenta de neonatologie”, a adăugat dr. Tudor Iacovache, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie „Dr. I.A. Sbarcea” Braşov, conform bzb.ro.

Taxa pe care o percepe unitatea medicală braşoveană este de 300 de lei, iar personalul încurajează prezenţa tatălui la naştere.

Previous Story

Brașov: „Ziua Porților Deschise” la pompierii de la ISU. Programul activităților

Next Story

Alertă la un liceu din Brașov: Un necunoscut a intrat în clase și a fotografiat elevi. A stat două ore ascuns