(Foto) Mașină spre Brașov, căzută într-o râpă de 20 de metri pe DN1A: trei tinere rănite

Last Updated on februarie 8, 2026Trei tinere au fost rănite într-un accident rutier produs pe DN 1A după ce autoturismul cu care se deplasau spre Brașov a derapat și a ajuns într-o râpă de pe marginea drumului.
Victimele au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri, iar polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili condițiile în care s-a produs accidentul.

(Foto) Mașină spre Brașov, căzută într-o râpă de 20 de metri pe DN1A: trei tinere rănite 1

Potrivit oficialilor polițiștilor, evenimentul rutier s-a produs la kilometrul 158+800m al DN1A, în zona Măneciu, unde o şoferiţă de 22 de ani a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, maşina care circula către Braşov răsturnându-se aproximativ 20 de metri, scrie Biz Brașov.

Salvatorii montani de la formația Cheia au intervenit în ajutorul ofițerilor de la ISU, pentru evacuarea celor trei victime.
Tânăra aflată la volan şi cele două pasagere cu vârste de 21 şi 22 de ani au fost rănite şi duse la spital.
Echipajele de salvare care le-au preluat pe cele trei femei au constatat ca toate sunt conştiente.
Poliţiştii au testat-o pe şoferiţă în ceea ce priveşte consumul de alcool, constatând ca acesta nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

„O tânără de 22 de ani ar fi condus un autoturism pe Drumul Național 1A, în afara localității Cheia, la km 158+800 m, pe sensul de mers Ploiești către Brașov, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă, răsturnându-se pe plafon într-o râpă aflată la o diferență de nivel de aproximativ 20 metri.

(Foto) Mașină spre Brașov, căzută într-o râpă de 20 de metri pe DN1A: trei tinere rănite 2

În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto cât și a două pasagere de 21 de ani, respectiv 22 de ani.
Victimele au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Conducătoarea autoturismului a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ”, a anunțat IJP Prahova.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

La intervenție au luat parte și salvatorii montani din cadrul formației Cheia.
La fața locului, salvatorii au găsit autoturismul răsturnat pe o parte, în afara părții carosabile, la o diferență de nivel de aproximativ 20 de metri. În autoturism se aflau trei ocupanți, toți conștienți, însă încarcerați.

(Foto) Mașină spre Brașov, căzută într-o râpă de 20 de metri pe DN1A: trei tinere rănite 3

„Pentru gestionarea situației au fost mobilizate o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de la Punctul de Lucru Cheia, precum și o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de la Garda de Intervenție Măneciu.

Victimele au fost extrase de către echipajele de intervenție și preluate de echipajele medicale. Este vorba despre trei persoane de sex feminin, cu vârste cuprinse între 22 și 23 de ani, toate conștiente, aflate în curs de evaluare medicală”, a anunțat ISU Prahova.

Previous Story

(Video) Polițistul brașovean Marian Godină a izbucnit în plâns la Survivor 2026: „Cel mai mult îmi lipsesc copiii”. Soția lui, Georgiana, a recționat imediat

Next Story

Afaceristul brașovean Călin Donca, eliminat de la Survivor 2026. Gestul lui Donca nu l-a impresionat pe polițistul Marian Godină de la Faimoși