Brașovul are „lux” la parcări față de alte orașe din țară. Cât costă o parcare rezidențială în marile orașe din România: Brașovul e printre cele mai ieftine, dar nu pentru mult timp. Ce pregătește Primăria

Brașovul se numără printre orașele cu cea mai bună acoperire la parcări din România — aproximativ 55.000 de locuri pentru 238.000 de locuitori — și are unele dintre cele mai mici tarife rezidențiale din țară, între 120 și 156 de lei pe an. Primăria a lansat însă în dezbatere publică un nou regulament care ar urma să intre în vigoare din 2027, cu un preț de pornire de 500 de lei pe an, alocat prin licitație.

Brașovul are „lux” la parcări față de alte orașe din țară. Cât costă o parcare rezidențială în marile orașe din România: Brașovul e printre cele mai ieftine, dar nu pentru mult timp. Ce pregătește Primăria 1

Iași și Constanța au cele mai scumpe parcări rezidențiale, pe an, dintre marile municipii ale țării, iar Timișoara, Sibiu și Brașov au cele mai multe parcări publice raportate la numărul de locuitori, conform unei analize realizate de G4Media și Info Sud-Est.

La polul opus se află Timișoara și Cluj Napoca, cu cele mai ieftine parcări rezidențiale, iar în Galați și Constanța se găsesc cele mai puține parcări publice raportate la numărul de locuitori.

Analiza se bazează pe răspunsurile transmise de 10 dintre cele mai mari municipii din România în funcție de numărul de locuitori și nu cuprinde Bucureștiul. Media locurilor de parcare pe cap de locuitor este redată de numărul total al parcărilor publice din municipiu, raportat la numărul total al locuitorilor, conform ultimului recensământ din anul 2021. Datele au fost colectate în noiembrie 2025 și actualizate acolo unde au apărut modificări.

Cele mai scumpe parcări rezidențiale din marile municipii
Iași și Constanța sunt municipiile care se detașează clar la costul unei parcări rezidențiale, cu sume duble față de celelalte mari orașe din țară.
Astfel, la Iași un loc de parcare pe an costă 552 de lei, în timp ce la Constanța ajunge la 528 de lei.

La polul opus, cele mai ieftine locuri de parcare se află în Cluj Napoca (94 lei), Timișoara (113 lei) și Brașov (156 lei).

În plus față de costul parcării rezidențiale, în municipiul Constanța există și o taxă de 200 de lei/an pentru ocuparea domeniului public (contestată în instanță), care se regăsește și în Craiova, doar că în valoare de 116 lei.

Brașov
În Brașov există un loc de parcare la fiecare 4 persoane, conform datelor furnizate de primărie.
În municipiul Brașov sunt amenajate aproximativ 55.000 de locuri de parcare publice (45.000 de locuri de parcare de reședință și 10.000 de locuri de parcare cu plată), conform primăriei, scrie mytex.ro.
Conform recensământului din 2021, municipiul Brașov avea o populație de aproximativ 238.000 de locuitori.
Prețul unui abonament de reședință în Brașov este cuprins între 120 lei și 156 de lei/an, în funcție de zone.

Primăria a lansat în ianuarie 2026 în dezbatere publică un proiect prin care își dorește ca prețul unui abonament rezidențial să fie de 500 de lei/an, începând cu anul viitor. Totul se va face printr-o licitație, iar plata se va face pe toată perioada de 5 ani la valoarea de atribuire a locului de parcare.
În rest, pentru o oră de parcare, brașovenii plătesc între 1,5 și 3 lei, în funcție de zone. În centrul Brașovului și Poiana Brașov sunt cele mai mari tarife.

Previous Story

(Video) Brașov. Descinderi cu mascați la un individ suspectat că deține arme de foc și muniție. Ce au descoperit polițiștii

Next Story

Autoritățile din Brașov și Covasna încearcă să reducă riscul de inundații pe Râul Negru. Ce se întâmplă la acumularea Săcele