Brașov. Oncologia de la Mârzescu, din nou în criză. Reacția fundației lui Codin Maticiuc după demisia șefei de la Oncologie

Last Updated on februarie 13, 2026Scandal mare la spitalul groazei din Brașov. Șefa de la Oncologie și-a dat demisia după ce secția a rămas doar cu promisiuni de renovare. A avut pe masă un parteneriat de 500 000 de euro pentru renovare dar șefii se pare că nu au fost de acord. Fundația Metropolis a transmis că retragerea din proiectul de renovare a Secției de Oncologie de la Pavilionul Mârzescu (Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov) „nu a fost una conflictuală”, ci o decizie luată după constatări care, potrivit organizației, afectau transparența, siguranța și predictibilitatea intervenției.Brașov. Oncologia de la Mârzescu, din nou în criză. Reacția fundației lui Codin Maticiuc după demisia șefei de la Oncologie 1

Metropolis invocă inclusiv riscul ca lucrările propuse să fie ulterior demolate în cadrul unui proiect mai amplu de reabilitare anunțat de autorități, în timp ce Consiliul Județean Brașov derulează demersuri pentru finanțare și a aprobat indicatori tehnico-economici pentru investiția din imobilul încadrat la risc seismic.

 

 

„În toate proiectele noastre, am lucrat umăr la umăr cu personalul din spitale, pentru a crea condiții mai bune atât pentru pacienți, cât și pentru cei care îi tratează. Decizia noastră de retragere din acest proiect nu a fost una conflictuală. A fost o decizie responsabilă, luată în urma unor constatări care ne-au pus în situația de a reconsidera implicarea noastră în renovarea Secţiei de Oncologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Braşov, pentru a putea garanta standardele de transparență, siguranță și predictibilitate pe care le respectăm în toate proiectele noastre.

Exista riscul real ca tot ce facem să fie demolat ulterior, în cadrul unui proiect mai amplu de reabilitare, anunțat de autorități. Suntem solidari cu pacienții oncologici din Brașov și cu personalul medical care își desfășoară activitatea în condiții dificile. Sperăm ca proiectele anunțate public de autorități să conducă rapid la un spațiu sigur, demn și funcțional pentru cei care au cea mai mare nevoie”, arată fundația, într-un mesaj transmis pe pagina de socializare, conform bzb.ro.

Rămași fără banii de la Fundația Metropolis, angajații Spitalului Clinic Județean de Urgență s-au apucat să renoveze unele „spații” din Secția de Oncologie de la Mârzescu cu…forțe proprii.
„În cursul săptămânii trecute, ulterior anunțului Fundației Metropolis privind retragerea din proiectul reabilitării și modernizării etajului I al staționarului Mârzescu B unde işi desfăşoară activitatea secția clinică Oncologie medicală, am hotărât în cadrul Comitetului Director să inițiem o acțiune de renovare a unor spații din această locație, prin eforturi proprii, implicand în principal angajații spitalului, conform Biz Brașov.

Ca atare, luni, 9 februarie a.c., impreună cu Şefa Serviciului Tehnic din SCJUBv, am decis să stabilim la fața locului, împreună cu reprezentanții colectivului secției (sef secție, asistent şef, etc.), modalitatea prin care vom realiza renovarea pe module, respectiv organizarea acestor lucrări.

Am hotărât să începem prin a pune la punct două saloane și un grup sanitar (plus un grup sanitar pentru persoane cu dizabilități), constând în refacerea instalațiilor si asigurarea dotărilor necesare, la care se adaugă refacerea pardoselii şi schimbarea tâmplăriei de lemn cu una conformă acreditării, aşa cum prevede legislația în vigoare.

Estimăm că aceste lucrări, care au demarat deja, vor fi finalizate în cazul acestui prim modul în circa 4-6 săptămâni”, au transmis reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov.

Previous Story

(Video) Brașov: bărbat prins în flagrant cu canabis „pentru vânzare”. Anchetatorii spun că ar fi introdus în țară aproape 900 de grame prin poștă

Next Story

Accident pe DN1A, sensul spre Brașov: o șoferiță de 72 de ani a intrat cu mașina pe trotuar și a lovit două femei. Toate trei au ajuns la spital