Last Updated on februarie 16, 2026
Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, dr. Dan Grigorescu, a reacționat public la declarațiile dr. Mariana Sporiș privind demisia de la conducerea Secției de Oncologie Mârzescu, susținând că aceasta își depusese demisia din funcția de șef de secție încă din iulie 2025 și că, în discuțiile avute ulterior, a negat că decizia ar avea legătură cu actuala conducere. Grigorescu afirmă că a încercat să răspundă solicitărilor ridicate de medic, inclusiv reînființarea comisiei oncologice și continuarea demersurilor pentru modernizarea secției, iar în final spune că a fost obligat să răspundă tot public după ce subiectul a fost dus în spațiul public.
Dr. Dan Grigorescu, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJUBV) a reacționat printr-un comentariu la declarațiile dr. Mariana Sporiș, fosta șefă a Secției De Oncocolgie de la Mârzescu (parte a SCJU Brașov) prin care își detaliază motivele demisiei, anunță jurnalista Liliana Jighira.
Dan Grigorescu: „Stimată doamnă doctor Mariana Sporiș,
Sunt convins că veți recunoaște că următoarele informații sunt adevărate:
1. La sfârșitul lunii iulie 2025 v-ați înaintat demisia din funcția de șef de secție printr-o adresă oficială, solicitare care v-a fost aprobată prin semnătură electronică în 29 iulie de managerul de la acel moment, E. Mailat.
2. Depunerea demisiei din toate funcțiile deținute de către dr. O.F. Orțan (inclusiv din cea de director medical) în semn de protest față de rezultatul concursului câștigat de mine, a fost intens mediatizată. Astfel, fără excepție, în toate articolele cuprinzând această informație, se mai afirma (vezi de exemplu Radio România Brașov): „Nemulţumiri în secţii. Potrivit unor surse Radio România Braşov, şi alţi medici, şefi de secţie, vor să îi urmeze exemplu. Însă, până la acest moment, avem confirmare că doar şeful secţiei Oncologie şi-a depus demisia.”
3. Trebuie să recunoașteți că, în acest context, v-am contactat telefonic și că v-am întrebat dacă demisia dumneavoastră e reală, și dacă da, dacă numirea mea ca manager e cauza. Și că ați negat că decizia dumneavoastră ar avea vreo legătură cu persoana mea. Și că, în realitate, ați depus-o pentru că nu ați fost sprijinită de fosta conducere în eforturile dumneavoastră de îmbunătățire a activității în secție, nominalizându-mi:
a) lipsa sprijinului privind re-începerea/re-înființarea funcționării Comisiei oncologice a spitalului (Tumor board), inexistentă în ultimii ani.
b) dorința de a primi în secție medici rezidenți ca ajutor pentru a susține volmul mare de activitate.
c) continuarea sprijinului și eforturilor pentru materializarea proiectului renovării secției și farmaciei acesteia prin implicarea Fundației Metropolis. Deoarece am considerat că tot ceea ce ați cerut e realizabil, v-am rugat (și vă mulțumesc că v-ați lăsat convinsă) să mai rămâneți un timp, atâta cât să pot materializa ceea ce ați solicitat.
4. Trebuie, de asemenea, să recunoașteți că, împreună cu actualul Director medical, Dr. Cristina Vecerdi (ale cărei eforturi le-au depășit pe ale mele în această directie), Comisia oncologică a fost înființată, avându-vă ca Președinte.
Cu rezidenții nu am reușit, știți bine de ce: nu au în curriculum de pregatire modulul de oncologie, așa că niciunul dintre colegii coordonatori de rezidențiat nu au putut să își aducă o contribuție în acest sens. Îmi cer scuze pentru această „nereușită”, chiar dacă e clar că un manager nu are cum să intervină în zona de învățământ postuniversitar.
În privința colaborării cu Fundația Metropolis, am inițiat-o încă din primele zile ale mandatului și am continuat-o chiar și după retragerea Fundației din proiect.
Mai mult, deși pe moment pare o cauză pierdută, am decis să mă implic personal în optimizarea condițiilor din secția oncologie, implicând forțele proprii ale spitalului, la care voi alătura și alte resurse, pe care înțeleg că nu voi mai avea posibilitatea să vi le prezint, dacă vă retrageți interesul față de secția în care ați lucrat o viață.
Evident că nu pot demonstra că e așa cum am afirmat nu o dată ca fiind adevăruri cuprinse în convorbirea noastră privată, așa că vă acord, politicos, dreptul de a vi le retrage public, dar nu și dreptul de a considera că acesta e și adevărul-adevărat!
Singura mea apărare privind onestitatea cu care am interacționat cu dumneavoastră și cu care v-am creditat rămâne faptul că ultima noastră convorbire față în față (de luni, 9 februarie a.c.) a fost purtată în prezența unui martor (asta a propos de motivele pentru care ați hotărât să demisionați, după ce mi-ați cerut inițial (cu 24 de ore anterior) să vă dau acordul pentru a întra în concediu fără plată timp de 12 luni.
Așa că nu puteți nega că v-am rugat să vă schimbați decizia în sensul de a mai rămâne încă o perioadă și că v-am încredințat că îmi voi dedica eforturile cu prioritate în sprijinul secției, începând lucrări de îmbunătățire a condițiilor exact din zona pe care dumneavoastră mi-ați și identificat-o ca fiind cea mai indicată pentru a nu afecta activitatea secției.
Din păcate, deoarece ați ales această cale de comunicare publică, nici mie nu mi-a mai rămas decât să îmi exprim decât pe aceeași cale respectul față de dumneavoastră, urându-vă multă sănătate și numai bine”.
Şefa Oncologiei de la Braşov îşi explică public demisia
Fosta şefa a secţiei de Oncologie din Braşov, dr. Mariana Sporiş, a clarificat motivele care au determinat-o să demisioneze. Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, medicul spune că decizia nu a fost legată nici de încetarea parteneriatului cu Fundaţia Metropolis, nici de colaborarea cu fosta conducere a spitalului, cu care a lucrat strâns pentru modernizarea secţiei, scrie bzb.ro.
„Împreună cu fostul manager şi fostul director medical am planificat îmbunătăţirea condiţiilor hoteliere, dotarea cu aparatură şi creşterea calităţii serviciilor pentru pacienţii oncologici. Am fost o echipă şi asta rămâne percepţia mea”, a scris medicul.
Motivul demisiei, spune doctoriţa Sporiş, îl reprezintă pierderea încrederii că renovarea secţiei va fi realizată rapid şi sigur, în ciuda eforturilor şi implicării multor oameni, apropiaţi sau necunoscuţi. „Proiectul a căzut. Nu mai pot rămâne în funcţia de şef de secţie prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic. Este o demisie de onoare”, a adăugat ea.
Totodată, aceasta a anunţat că nu va mai rămâne nici ca medic în cadrul Spitalului Judetean Brasov.
De cealaltă parte, conducerea actuală a Spitalului Judeţean Braşov a reacţionat la declaraţiile fostei şefe a secţiei de Oncologie. Managerul unitatii medicale, dr. Dan Grigorescu, a transmis că a făcut eforturi pentru a sprijini secţia şi pentru a păstra medicul în funcţie. Acesta a precizat că a discutat direct cu dr. Mariana Sporiş după depunerea demisiei şi că i-a solicitat să mai rămână o perioadă, pentru a putea fi implementate măsurile pe care le-a propus. Potrivit managerului, Comisia oncologică a fost reînfiinţată, având-o chiar pe dr. Sporiş în funcţia de preşedinte, iar conducerea a continuat demersurile pentru îmbunătăţirea condiţiilor din secţie, inclusiv după retragerea Fundaţiei Metropolis din proiectul de renovare.
În ceea ce priveşte solicitarea de a aduce medici rezidenţi în sprijinul secţiei, managerul a explicat că acest lucru nu a fost posibil din motive ce ţin de programa de pregătire postuniversitară.
Demisia fostei şefe a Secţiei de Oncologie vine într-un context mai amplu, după ce, săptămâna trecută, mai mulţi radiologi din UPU şi-au anunţat plecarea.
