Last Updated on februarie 25, 2026Primarul Brașovului a transmis Consiliului Local un proiect de hotărâre pentru aprobarea „Regulamentului privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor la transportul public local de persoane”, motivând creșterea numărului de călători fără titlu valabil, comportamentul antisocial al unor pasageri și dificultățile controlorilor RATBV de a identifica persoanele care refuză legitimarea; documentul prevede posibilitatea formării unor echipe mixte controlori–Poliția Locală, stabilite prin protocol, iar amenzile propuse sunt între 100 de lei (inclusiv pentru călătoria fără bilet sau folosirea cardurilor nominale de altă persoană) și 700 de lei (inclusiv pentru oprirea/staționarea neautorizată la capete de linie), proiectul urmând să fie discutat și votat în ședința de vineri, 27 februarie 2026.
„Controlorii au dificultăți în identificarea persoanelor fără bilet de călătorie care refuză legitimarea în fața acestora, ceea ce conduce în anumite situații la imposibilitatea aplicării sancțiunilor contravenționale de către aceștia și implicit la o eficiență redusă a activității de prevenire a evaziunii în transportul public.
Având în vedere creșterea numărului de călători fără titlu valabil, dar și necesitatea asigurării unui control unitar și eficient în mijloacele de transport public, s-a prevăzut ca polițiștii locali să poată însoți controlorii operatorului de transport în mijloacele de transport în comun atunci când fac verificări.
Modalitatea de constituire și funcționare a unor astfel de echipe mixte, se va stabili printr-un protocol încheiat între operatorul de transport/transportatorul autorizat și Poliția Locală”, se arată în referatul de aprobare a proiectului de hotărâre, conform bzb.ro.
De asemenea, în același document se menționează că anumite fapte contravenționale prevăzute de regulament sunt reglementate de legislația națională privind ordinea și liniștea publică sau de cea privind circulația pe drumurile publice, iar sancțiunile nu pot fi aplicate de controlori, ci de agenții Poliției Locale.
Printre altele, conform regulamentului, pe lângă sprijinirea controlorilor care verifică dacă pasagerii au titluri de călătorie valabile, forțele de ordine pot interveni pentru a-i sancționa pe călătorii care urcă în stare de ebrietate în autobuz, a celor care sunt agresivi, a vandalilor, a celor care fumează.
De asemenea, agenții Poliției Locale pot aplica sancțiuni pentru oprirea sau staționarea la capetele de traseu autorizate de Primăria Municipiului Brașov pentru transportul public local de călători a altor autovehicule decât cele care aparțin operatorului de transport/transportatorului autorizat.
Tot în regulamentul ce urmează a fi votat vineri sunt menționate și amenzile, cuantumul acestora fiind cuprins între 100 de lei (pentru călătoria fără bilet sau folosirea cardurilor nominale de către alte persoane decât titularii sau alte contravenții) și 700 de lei (pentru oprirea sau staționarea la capetele de linie a vehiculelor neautorizate).
