Brașov. Blocurile de pe fosta fabrică Tino, oprite la avizare: ce le-au cerut urbaniștii dezvoltatorilor și ce se schimbă în proiect

Last Updated on februarie 11, 2026Planul urbanistic pentru ansamblul rezidențial propus pe terenul fostei fabrici Tino din Brașov nu a primit avizul necesar, după ce urbaniștii au solicitat reducerea regimului de înălțime al clădirilor și introducerea unor funcțiuni complementare suplimentare. Proiectul va trebui modificat și redepus pentru analiză, în contextul preocupărilor legate de impactul asupra traficului, spațiilor verzi și integrării urbane.

Brașov. Blocurile de pe fosta fabrică Tino, oprite la avizare: ce le-au cerut urbaniștii dezvoltatorilor și ce se schimbă în proiect 1

Astfel, la finalul anului trecut, Planul Urbanistic de Detaliu aferent dezvoltării de pe strada Avram Iancu a fost în analiza Comisie Tehnice de Amenajarea Teritoriului și Urbanism, din cadrul Primăriei Brașov. Conform raportului comisiei, publicat recent pe site-ul municipalității, planul va trebui refăcut și nu a fost avizat în forma prezentată.

Membrii Comisie au cerut reconsiderarea regimului de înălțime propus, în sensul asigurării compatibilității de vecinătate pe str. Enupărului și str Fabricii.
„Accentele de înălțime maxim admise se vor concentra strict în zone din care să nu fie perceptibile vizual”, se precizează în raport.

În plus, conform deciziei urbaniștilor, în vederea asigurării mobilității în zonă, se va reconsidera numărul de apartamente propus precum și funcțiunile, astfel încât numărul de autoturisme atras pe amplasament să scadă pentru a nu genera conflicte.

Vor fi demolate 58 de clădiri de pe fosta platformă industrială, în locul acesteia urmând să fie construit un complex rezidenţial care va cuprinde şi funcţiuni sociale.
Comisia a emis aviz favorabil în iulie 2025 pe proiect însă a impus o condiție esențială: reducerea volumelor de înălțime mare (P+6+M) în vedere obținerii unui ansamblu mai bine integrat în context, cu vecinătățile.

Previous Story

(Video) Animație. Femeia gravidă şi bebeluşul ei au murit la spital, soțul la locul accidentului de pe DN 24

Next Story

Scandalul brașovenilor la Survivor. Călin Donca și-a „regizat” accidentarea de frica lui Marian Godină? „Cred că este o pură invenție a omului, care se descurcă nemaipomenit la astfel de lucruri”